Acest lucru A FOST demonstrat și în județul HUNEDOARA, dar și în țară, prin acțiunile concrete pe care le-au făcut și prin finalizarea proiectelor pe care le-au realizat.
Cu sprijinul parlamentarilor PSD Hunedoara au fost asigurate fondurile necesare pentru reabilitarea completă a Spitalului Județean de Urgență din Deva, o unitate modernizată la standardele europene, care continuă să se dezvolte, pentru a garanta pacienților accesul la tratamente eficiente și sigure.
”Ne angajăm să construim un sistem de sănătate modern și accesibil pentru toți, investind în spitalele municipale și orășenești din județ, din VALEA JIULUI, în pregătirea personalului medical și în servicii medicale de calitate care să fie la îndemâna fiecărui cetățean, indiferent de locul în care trăiește”, au transmis social democrații hunedoreni.
Iar cu sprijinul oamenilor, candidații speră să obțină o reprezentare parlamentară puternică, care să asigure elaborarea și adoptarea de legi necesare pentru implementarea planului guvernamental, pentru a pune în aplicare toate lucrurile bune pentru români.
”Premierul Marcel Ciolacu a dovedit prin întreaga sa activitate că pune pe PE PRIMUL LOC INTERESUL ROMÂNILOR. Sub conducerea sa am văzut măsurile concrete, am văzut că îi pasă de pensionari, am văzut că îi pasă de oamenii cu salariu minim pe economie, am văzut că îl interesează dezvoltarea infrastructurii și modernizarea sistemului de sănătate și educație. Este omul care a demonstrat că știe să conducă România în vremuri dificile și găsește soluții pentru problemele reale ale românilor. Marcel Ciolacu merită să fie președintele României. Împreună vom construi acest viitor, iar votul dumneavoastră este cel care decide binele României”, au conchis social democrații hunedoreni.(A.D.)
Comandat de Partidul Social Democrat – Organizația Județeană Hunedoara, executat de SC ARIVA MEDIA SRL – cod mandatar financiar 11240017.