”NIMENI să nu fie lăsat în urmă!”

     Parlamentul solicită un buget al UE pentru 2025 ce se va concentra pe îmbunătățirea vieții oamenilor, creșterea competitivității și abordarea provocărilor actuale. Deputații propun un buget de aproape 201 de miliarde de euro, înainte de negocierile cu statele membre.

Primul buget anual după revizuirea cadrului financiar multianual al UE.

Primul buget anual care conține costuri mai mari decât cele preconizate pentru rambursarea dobânzilor Next Generation EU.

Creșterea costurilor de rambursare pentru planul de redresare nu trebuie să reducă finanțarea pentru programe esențiale, precum Erasmus+

Prezent la dezbateri, eurodeputatul Maria Grapini a pledat, în plenul PE de la Strasbourg, pentru descentralizarea fondurilor europene și finanțarea țintită pe domenii precum:  sănătate, școli, turism rural și meșteșuguri, etc. Aceasta a militat ca aceste fonduri să ajungă și în comunitațile din mediul rural, sau orașe mici.

“Acum, este nevoie, mai mult ca oricând, să luptăm pentru a nu  se mai centraliza fondurile europene. Avem, la nivelul UE,  un slogan: „Nimeni să nu fie lăsat în urmă!”

Și noi discutăm aici despre faptul că avem probleme cu aceste fonduri, în orașele mici și în comune. Evident că avem probleme,  dar, haideți să ne gândim, concret, la modele de finanțare țintită, directă, pe sănătate, pe școli, pe transport în localitatea respectivă, și, de ce nu, pe meșteșuguri, pe dezvoltarea turismului rural.

 Avem posibilitatea să  mergem să finanțăm, direct, pentru că zonele rurale sunt depopulate, ca și orașele mici. În aceste localități, cetățenii nu au aceeași șansă ca și cei din marile orașe și este nedrept pentru că, repet, sloganul UE este: „nimeni să nu fie lăsat în urmă!”, a spus în plen, europarlamentarul Maria Grapini.

Angella Dumitrașcu

Comments are closed.

%d blogeri au apreciat: