Cultul Eroilor Hunedoara printre elevi și studenți. Dezbateri „Memoria ca Datorie”

 Motto: ”Dacă nu vorbim cu copiii, vorbim cu pereții!”

      Filiala Județeană Hunedoara a A.N. Cultul Eroilor „Regina Maria” a avut, în perioada 15 –18 octombrie 2024 câteva întâlniri cu elevii și studenții din Valea Jiului și din județul Gorj.

Astfel, marți, 15 octombrie, la invitația profesorului Valentin Stoica, elevii din clasele a VII-a și a VIII-a ai Școlii Gimnaziale Ion D. Sîrbu din Petrila au aflat – din expunerea „Ion D. Sîrbu – O conștiință în malaxorul Securității” – motivele pentru care școala lor și teatrul din Petroșani au primit numele marelui scriitor  precum și detalii interesante din biografia celui care, prin experiența sa de filozof și de lucrător în subteranul Minei Petrila reflectate în scrierile sale, s-a dovedit un veritabil „avocat” al Văii Jiului.

După expunere și după ce au aflat aventura minerului din nuvelele „Frunza cea neagră” și „Sfântul Petru la Petrila”, copiii au convenit (în unanimitate) că este o mândrie să fie concetățeni cu Ion D. Sîrbu, să învețe la școala care îi poartă numele și au promis că îi vor citi cărțile, mai ales „Povestiri Petrilene”.

Joi, 17 octombrie, la Universitatea Petroșani,  conducerea Filialei Județene Hunedoara a A.N. Cultul Eroilor „Regina Maria a răspuns invitației d-lui Edmond Fulop – președintele Ligii Studenților U.P. – de a participa la o discuție cu o temă foarte generoasă și ofertantă: Mentorat inter-generațional.

Dialogul între generații s-a concentrat pe riscul dezorientării și pe celelalte pericole care îi pândesc pe tinerii de azi în condițiile în care toate valorile și normele sunt discutabile și contestabile, precum și pe  nevoia de repere autentice și de modele valoroase.  În acest context, în discuție au fost prezentate două uriașe figuri ale Văii Jiului: Pius Brînzeu (personalitate complexă și completă, medic de talie mondială, pictor, polisportiv, erou decorat etc) și Ion D. Sîrbu („cea mai verticală conștiință a generației sale”, pentru îndârjirea cu care a refuzat colaborarea cu Securitatea, pentru tăria de caracter cu care și-a urmat crezul în viață).

Premierea câștigătorilor concursului interjudețean (Alba, Hunedoara și Gorj) de eseuri „Memoria ca Datorie”, ajuns la ediția a IV-a – dedicată Bicentenarului Avram Iancu – a fost finalizată, vineri, 18 octombrie, în Gorj. Evenimentul a debutat, atât la Tg. Jiu, cât și la Tg. Cărbunești, cu prezentarea Eroului Național – Avram Iancu și nevoia ca dragostea lui nemăsurată față de națiunea lui să fie cunoscută, apreciată și transformată în reper public!

Pe lângă diplome frumoase, grație sprijinului SC Comexim R (neobositul Milu Părău), SC Trilogy (Alexandru Ile) și Asociația Comitetul de Inițiativă Valea Jiulu (inimosul Constantin Fulga) participanții la acest concurs au primit premii consistente: Locul I – 500 lei, Locul II – 300 lei, Locul III – 200 lei, 2 mențiuni x 100 lei pe fiecare categorie (Clasa a IX-a, a X-a și a XI-a).

Cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara (președinte, Laurențiu Nistor și administrator public, Costel Avram) generoasele premii în bani au fost însoțite de cartea lui Silviu Dragomir, „Avram Iancu – O viață de Erou”, unul dintre cele mai lăudabile omagii aduse Crăișorului Munților la Bicentenar! Toți participanții au primit diplome și cărți.

La Colegiul Național „Tudor Vladimirescu” din Tg. Jiu au fost premiați:

  • Daria Cîrstea, Liceul Tehnologic „Henri Coandă” Tg. Jiu, Mențiune – Clasa a IX-a;
  • Mădălina-Mihaela Frățilescu, Liceul de Arte “C-tin Brăiloiu” Târgu Jiu, Mențiune – Clasa a IX-a;
  • Marian Dobre, Liceul Tehnologic „Henri Coandă” Tg. Jiu, Mențiune – Clasa a X-a;
  • Alexandra Bădescu, Liceul Tehnologic „Henri Coandă” Tg. Jiu, Locul II – Clasa a XI-a;
  • Nicolin-Corneliu Mănescu, Colegiul Național „Tudor Vladimirescu” Tg. Jiu, Mențiune – Clasa a IX-a;
  • Cosmin Toma, Colegiul Național „Tudor Vladimirescu” Tg. Jiu, Mențiune – Clasa a IX-a.

La Liceul Teoretic „Tudor Arghezi” Târgu Cărbuneşti a fost premiat eseul domnișoarei  Andrada-Elena Deaconescu, elevă a acestui liceu, eseu foarte apreciat de comisia de evaluare și care fost răsplătit cu Locul I la Clasa a X-a.

După premiere, atât la Tg. Jiu, cât și la Tg. Cărbunești, liceenilor le-a fost prezentată – interactiv – povestea „Eroului Necunoscut” și aventura Eroilor gorjeni în Valea Jiului în Primul război Mondial .

La fel ca și la Petrila, prezentările s-au finalizat prin testarea atenției cu care copiii le-au urmărit. Au fost puse întrebări din materialele prezentate, iar răspunsurile cele mai prompte și cele mai corecte au fost premiate cu câte o carte cu dedicație.

Elevii din Gorj și profesorii lor au fost încântați și au promis să onoreze invitația Filialei Județene Hunedoara Cultul Eroilor „Regina Maria” de a vizita și de organiza lecții deschise de istorie și geografie în Valea Jiului, locul jertfei a peste 5000 de eroi, în imensă majoritate – gorjeni! (A.D)

 

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

%d blogeri au apreciat: