Sâmbătă dimineața, candidații PSD Hunedoara împreună cu președintele Organizației Județene, domnul Laurențiu Nistor s-au prezentat la Biroul Electoral Județean Hunedoara pentru a-și depune candidatura, pentru alegerile parlamentare din acest an. Aceștia au fost însoțiți de mai mulți membri de partid, care au venit alături de ei pentru a sprijini demersul lor.
„Doresc să mulțumesc membrilor PSD Hunedoara, pentru încrederea pe care mi-o acordă. O să facem în așa fel încât, împreună cu toți membrii PSD din județul Hunedoara, să câștigăm aceste alegeri, pentru că îmi doresc ca împreună cu toți colegii, cu președintele Nistor Laurențiu, să susținem proiectele de dezvoltare care există în fiecare localitate”, a declarat senatorul Cristian Resmeriță.
Pentru Senat, PSD Hunedoara iese în faţa alegătorilor cu: 1. Cristian Resmeriţă; 2. Maria Ştefănie; 3. Valeria Filimon; 4. Pavel Cristian Niţulescu; 5. Petru Lobonţ.
Pentru Camera Deputaţilor: 1. Natalia Intotero; 2. Ilie Toma; 3. Viorel Sălan; 4. Beniamin Coţan; 5. Sorina Cobor; 6. Emil Mariş Stoica; 7. Luminița Hurgoiu; 8. Rodica Dimulescu.
„Depunerea dosarului pentru un nou mandat de senator este pentru mine o mare responsabilitate pe care o primesc din partea PSD și din partea cetățenilor din județul Hunedoara, în fața cărora am căutat și până acum să mă achit cu conștiinciozitate de această calitate pe care mi-au atribuit-o. Am reușit, alături, desigur și de ceilalți colegi parlamentari social-democrați, să inițiem, să elaborăm și să susținem legi bune pentru oameni și asta îmi propun eu, dar sunt singur că și colegii mei, să facem și în viitoarea legislatură. Le mulțumesc și colegilor din marea familie a social-democraților hunedoreni, pentru încrederea pe care mi-au acordat-o și îi asigur că în toată activitatea mea, ca parlamentar social democrat, voi face în așa fel încât, toate problemele semnalate de colegii noștri, de cetățenii județului și de locuitorii din Valea Jiului, să fie aduse
în atenția factorilor de decizie și, așa cum am făcut de fiecare data, voi căuta soluții pentru a rezolva aceste probleme. Pornim la drum cu încredere și cu convingerea că, locuitorii județului Hunedoara au văzut cine, cât și cum i-au sprijinit în anii care au trecut și, îi vor alege, cu siguranță, pe aceia care o pot face și în continuare. Am încredere deplină în cetățeni, pentru că decizia lor este întotdeauna corectă și suverană.
Deviza mea este: PE PRIMUL LOC, OAMENII. Mulțumesc pentru încredere!”, a declarat senatorul Cristian Resmeriță.
Angella Dumitrașcu