De la numirea sa în funcție, primarul Lucian Resmeriță a adus un elan tineresc, la care s-au alăturat și alți funcționari cu idei constructive. S-au atras pentru proiectele implementate sau care se derulează în prezent, fonduri europene care însumează 95 milioane de euro.
Alte 100 milioane de euro valorează proiectele pregătite pentru mandatul 2024-2028.
Toate acestea i-au adus încrederea cetățenilor, iar alegerile locale, l-au reconfirmat din nou, în fruntea celei mai eficiente primării din Valea Jiului.
Acesta a precizat că este deschis întotdeauna la toate propunerile și solicitările cetățenilor municipiului Lupeni, pentru că ”ne dorim transformarea lui într-o localitate modernă, europeană, care să facă cinste Văii Jiului, județului și țării. Acest lucru se poate realiza, doar conlucrând împreună”.
Începute în luna mai, lucrările de reabilitare și modernizare pentru amenajarea unui nou parc și loc de joacă în cartierul Viitorului se apropie de final.
Parcul beneficiază de mobilier stradal modern, vor fi plantate flori și arbuști ornamentali, iar zona va deveni, cu siguranță, un punct de atracție pentru cei mici, beneficiarii de la noua grădinița din imediata apropiere, pentru părinți și bunici.
Continuă, de asemenea, lucrările de modernizare a străzilor și aleilor în mai multe cartiere ale orașului.
În funcție de caracteristicile solului s-au plantat diferiți arbuști ornamentali, în zonele verzi, care să se mențină și pe perioada sezonului de vară, specii care să se aclimatizeze și cu altitudinea la care se află municipiul Lupeni.
”O imagine frumoasă creează întotdeauna un confort psihic pozitiv. Investițiile în partea de infrastructură și restul lucrărilor care se execută în ultima perioadă în localitatea noastră vor aduce o îmbunătăţire asupra mediului economico-social, un acces mai facil al populaţiei către locuinţe şi alte obiective publice. Sunt mai multe programe de investiții, unele pe care le derulăm, cartierul Viitorului, cu ajutorul fondurilor europene pe care le-am accesat, altele pe fonduri guvernamentale pe care le-am atras și altele finanțate de la bugetul local. Acționăm pe mai multe șantiere, astfel încât lucrările să avanseze cât mai repede posibil, iar cetățenii din Cartierul Viitorului, de pe Gorunului unde se continuă lucrările de reabilitare și modernizare, să aibă parte de tot confortul urban și în acest mare și important cartier al municipiului nostru. Îmi doresc ca, împreună cu echipa mea din administrația locală, să le oferim și celor mai mici dintre locuitorii noștri spații de joacă moderne și sigure, pentru că, dezvoltarea armonioasă a acestora îi transformă în adulţi echilibrați și responsabili.
Dotările edilitare reprezintă o prioritate pentru noi, pentru a crea acel confort citadin, relaxarea în aer liber, iar cetățenii au nevoie de odihnă și confort de activitate fizică, într-un cadru agreabil”,a declarat primarul lupenean, Lucian Resmeriță.
Elena Dragomir