Drumul montan care unește județele Gorj și Hunedoara, prin Cheile Sohodolului și barajul Valea de Pești, va deveni o nouă atracție turistică, după ce se va finaliza, asfaltarea acestuia. Lucrările la acest drum se află în grafic, pe partea hunedoreană.
Drumul Județean are o lungime totală de 37 de kilometri, dintre care 31 de kilometri sunt în județul Gorj. El pornește din Runcu și traversează munții spre Uricani, unde se intersectează cu DN 66A..
Banii pentru această investiție, peste 8 milioane de euro, provin prin programul național de investiții „Anghel Saligny”.
Construcția acestui drum nu este doar o alternativă de acces a turiștilor din Valea Jiului spre Băile Herculane, cât mai ales o șansă mare pentru orașul stațiune-Uricani în valorificarea potențialului său turistic de excepție.
”Acest drum va fi o gură de oxigen pentru noi, cei din Valea Jiului, că se va face o altă legătură cu Oltenia, în afară de Defileul Jiului. Cu siguranță turiştii vor fi curioşi să meargă pe acest nou traseu, mai ales că este un drum deosebit de frumos, cu multe obiective de vizitat. Noi, sperăm fie finalizat și drumul din Pasul Vâlcan şi comuna Schela din Gorj. Acesta este un drum istoric, e Drumul Poștalioanelor, a lui Mihai Viteazu. Sunt convins că în viitor, va fi funcţional şi acest traseu şi atunci , vom putea vorbi de dezvoltarea turismului și putem astfel, să rivalizăm cu alte zone ale țării mult mai dezvoltate cum ar fi: Valea Prahovei, Cheile Branului, Bucovina, etc.”, a declarat Emil Părău.
Drumul trece pe stânga lacului Valea de Pești, iar dupa ce depășește coada lacului, face stânga la intersecția din apropierea I.F. Valea de Pesti și intră în bazinul hidrografic al Sohodolului, lăsând în urma Cabana Vânătorilor Macrișu, Cantonul Dragomanu, pe stânga depăseste Stâncile de la Pătrunsa, pe dreapta Complexul Turistic Bucium – Sohodol, parcurge apoi frumoasele Chei ale Sohodolului și iasă în comuna Runcu.
El trece și prin Rezervația naturală Cheile Sohodolului, întinsă pe o suprafață de 350 hectare a fost declarată arie protejată prin Legea Nr.5 din 6 martie 2000 și reprezintă o zonă de chei săpate în calcare cretacice de apele râului Jaleș (Sohodol), cu forme diversificate de relief (doline, canioane, lapiezuri, avene, peșteri, abrupturi stâncoase), cu floră și faună specific Meridionalilor. Aria naturală protejată atrage anual mii de turiști din țară și din străinătate.
Angella Dumitrașcu