Primarul Buhăescu, anchetat de A.N.I. pentru conflict de interese

buha.   Agenţia Naţională de Integritate anchetează cazul primarului oraşului Uricani, Dănuţ Buhăescu, care în perioada 2010-2014 şi-a angajat soţia pe post de consilier personal.

            „Referitor la petiţia dumneavoastră înregistrată la Agenţia Naţională de Integritate – Inspecţia de Integritate sub nr.9800/G/II/06.03.2015, vă comunicăm că agenţia Naţională de Integritate s-a sesizat din oficiu la data de 03.04.2014 cu privire la nerespectarea de către domnul Buhăescu Dănuţ primarul oraşului Uricani, Judeţul Hunedoara, a regimului juridic al conflictelor de interese potrivit prevederilor Legii nr.176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr.144/2007 privind înfiinţarea,   organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi   completarea altor acte normative. Menţionăm că sesizarea din oficiu să află în curs de soluţionare în conformitate cu prevederile actului normativ menţionat mai sus”.

 

În traducere liberă, aceasta înseamnă că   primarul Buhăescu a încălcat legea iar zilele acestuia pe scaunul de primar sunt numărate.

Aşa cum face de obicei, Buhăescu va încerca să arunce vina pe cei care au ceva cu frumoasa lui soţie sau cu fericita sa căsnicie şi care îl reclamă pentru a-i face rău. De data aceasta justificările nu au niciun fel de suport, A.N.I. sesizându-se din oficiu asupra acestei încălcări a legii. Ilegalitatea a fost sesizată şi de un control al Curţii de Conturi care în anul 2013 descoperea că „Au fost efectuate cheltuieli de personal şi s-a plătit salariu soţiei primarului, în baza unui contract de muncă încheiat fără respectarea dispoziţiilor legale. Valoarea estimativă a prejudiciului este de 25.142 lei la care se adaugă contribuţiile sociale datorate de angajator în valoare de 6.912 lei. (fapta este prezentată detaliat la pag. 25-28 din procesul verbal de constatare, filele 244-247 din dosar)”, aspecte prezentate şi de ziarul nostru, aşa cum rezultă din printul primei pagini a ediţiei din 19 iulie 2013.

Încălcarea legii fiind flagrantă şi sesizată de un organ al statului, era de aşteptat ca cei în drept să se sesizeze, lucru întâmplat un an mai târziu, chiar atunci când prin Vale începuse să circule zvonul că lipsa de reacţie a celor de la A.N.I. s-ar datora faptului că Buhăescu beneficiază de protecţie prin naşul său, senatorul Cosmin Nicula în baza prieteniei acestuia cu şeful de la A.N.I., Horia Georgescu.

În urma aceluiaşi control al Curţii, pe lângă angajarea ilegală a soţiei au mai fost menţionate şi alte încălcări ale legii, pentru care Buhăescu va trebui să dea socoteală. Spre exemplu, mânărelile de la Unitatea de Asistenţă Medico-Socială, care deşi nu a funcţionat niciodată a consumat zeci de miliarde de la bugetul statului. Investiţia care nu a adus nimic bun pentru uricăneni, a fost benefică pentru Buhăescu şi firmele aliatului său politic, liderul PNL de Petroşani, Alin Simota. Acesta, prin firmele pe care le deţinea a executat cea mai mare parte din lucrări, deturnând o mare parte din bani prin umflarea devizelor, valoarea prejudiciului stabilit de Curtea de Conturi fiind de 221.576.800 lei. Beneficiarul, adică primăria Uricani, condusă de onorabilul Buhăescu Dănuţ (şi Odagiu la acea vreme), a acceptat la plată facturile umflate, fără să verifice realitatea din teren.

După cum se ştie, Alin Simota este arestat pentru asemenea fapte, iar organele încă verifică unele conexiuni ale acestuia cu aleşii locali care au pompat bani grei în firmele pe care acesta le deţine.

Finalizarea anchetei A.N.I. va avea cu siguranţă efecte devastatoare asupra nivelului de trai al familiei domnitoare din Uricani, care va trebui să spună adio vacanţelor extravagante în ţări exotice, cazării la cele mai bune hoteluri pe bani publici, înlocuirii silicoanelor după sezon şi multor altor beneficii pe care funcţia de primar le-a adus cuplului Dănuţ&Adriana Buhăescu. Dar, după cum spunea un mare gânditor al Văii Jiului, „n-a avut noroc” sau mai bine zis, lăcomia a stricat omenia iar acum va trebui să răspundă în faţa legii.

Andrei VLAD

 

 

4 comments

  1. Zorin spune:

    Zaha lasa prostiile ca stim cu ce te ocupi mai ales ca esti bautor de sifon la mai si cum visezi tu sa fi in locul lui Avram la ape. sau ce credeai ca lumea nu stie ca tu cu altu din pnl din ca incercati sa ii furati colacul de sub cur la costel numai ai grija ca ala din ca te va face si pe tine si va ramane el director asa ca tu tot fiul ploii vei ramane.

  2. SEBY spune:

    „ulciorul nu merge de multeori la apa” LA PUSCARIE CU EL

  3. Lica spune:

    Primarul din Aninoasa, a fost membru C.A. la ASVJ, pe el nu il reclama nimeni?

  4. dute„dq spune:

    La parnai cu tine fraiere !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

%d blogeri au apreciat: