Centrul Rudolf Steiner este sprijinit, din nou, de autoritățile locale din Lupeni

          Centrul Școlar pentru Educație Inclusivă “Rudolf Steiner” Hunedoara si-a început activitatea în Municipiul Lupeni, ca urmare a mutării acestuia din municipiul Vulcan.

Prin Hotărârea Consiliului local al Municipiului Lupeni nr. 28/2009 privind transmiterea în folosinţă gratuită a unei părţi din imobilul situat în municipiul Lupeni, Str. Stadionului nr. 2 (fosta Maternitate) către Centrul de Pedagogie Curativă Hunedoara Centrului i-a fost atribuit spațiul în care funcționează și astăzi amenajându-l în mod corespunzător.

”Demersurile reprezentanților Centrului de prelungire a valabilității folosinței gratuite acordate de Consiliul local au fost demarate încă de anul trecut,  însă prevederile Codului administrativ nu au permis acest lucru până la modificările aduse prin Legea nr. 115/ 2024; potrivit acestora, după data de 3 mai 2024, autoritățile locale pot acorda folosință gratuită asupra bunurilor din domeniul public sau privat către instituții publice care nu se află în subordinea autorităților locale. În vederea rezolvării favorabile a acestei solicitări am analizat legislația specifică depunând și diligențe suplimentare pentru identificarea unei soluții optime, prin care spațiul deja amenajat de solicitantă să poată fi atribuit, în continuare, în folosință gratuită pentru o perioadă cel puțin egală sau chiar mai lungă”, ne-a spus primarul municipiului Lupeni, Lucian Resmeriţă.

Iar la ultima ședință, consilierii locali din municipiului Lupeni au aprobat prelugirea contractului de comodat pentru încă o perioadă de 15 ani, cu titlu gratuit.

Centrul este o instituţie de învăţământ specială care asigură servicii educaţionale şi terapeutice elevilor cu cerinţe educative speciale de pe întreg arealul Văii Jiului, la nivel de grădiniţă, învăţământ primar şi gimnazial, în vederea integrării lor şcolare şi socio-profesionale optime, conform principiului egalizării şi al educaţiei pentru toţi şi pentru fiecare.

Aici se oferă servicii de educaţie în Pedagogia Curativă, Intervenţii Psihopedagogice, kinetoterapie, etc şi este deservit de cadre didactice,  cu diferite specialităţi care vin să contribuie la dezvoltarea aptitudinilor acestor beneficiari.

De-a lungul anilor, pentru beneficiarii centrului s-au organizat și mai multe acțiuni caritabile, la care, au răspuns prezent și a făcut și donații CLUBUL DE PRESĂ VALEA JIULUI, prin voluntarii lui, dar și alte organizații și fundații din țară, instituții publice, etc.

Iar beneficiarii  Centrului  de Incluziune Socială „Rudolf Steiner” din municipiul Lupeni au demonstrat de fiecare data, de câte ori s-au urcat și pe scena Palatului Cultural, că în ciuda dizabilităţilor pe care le au, pot fi şi cântăreţi şi dansatori şi animatori care să ridice o sală de spectacole, în picioare.

Ella Schreiber

Comments are closed.

%d blogeri au apreciat: