La mulți ani tuturor copiilor!

    În fiecare an, în prima zi de vară, în România se celebrează Ziua Internațională a Copilului. În urmă cu 70 de ani, Adunarea Generală a ONU a adoptat o rezoluție prin care se propunea ca fiecare țară să instituie o astfel de zi. O zi care se dorea a fi a fraternității și înțelegerii între copiii de pretutindeni și o nouă oportunitate de a promova bunăstarea acestora.

Pentru a fi fericiți, copiii au nevoie să crească iubiți și protejați de părinții lor. Și pentru că zâmbetul și inocența celor mici înveselește pe oricine, cu această ocazie, în întreaga lume, au loc o serie de evenimente deosebite.

Și pentru copiii aflați sub ocrotirea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Hunedoara, în serviciile sociale din Deva, Hunedoara, Orăștie, Petroșani, Vulcan, s-au pregătit numeroase activități: excursii, ieșiri în oraș și în parcurile din localități, concursuri de desene pe asfalt, jocuri cu baloane colorate, competiții sportive, carnaval și petreceri cu muzică, dans și dulciuri etc.

Copiii din Rețeaua de Case familiale Orăștie împreună cu membrii Clubului Lions Palia Orăștie vor prezenta cântece la serbările din centrul municipiului Orăștie.

Mascotele Minnie și Mickey Mouse, vor însoți reprezentanți ai DAS Hunedoara și Asociației Ghi Lacho Hunedoara la petrecerea organizată  pentru copiii ocrotiți în Rețeaua de case familiale pentru copii cu dizabilități Hunedoara.

O zi frumoasă vor petrece și copiii din Centrul de zi Petroșani, într-o excursie la Ansamblul sculptural al lui Constantin Brâncuși de la Târgu Jiu, urmată de o masă în oraș.

De asemenea și cei 504 copii aflați în plasament familial/ asistent maternal profesionist vor sărbători ziua de 1 Iunie în cadrul familiilor și vor participa la diferite evenimente cultural artistice și sportive în comunitate.

Devenită deja o frumoasă tradiție este și acțiunea “O jucărie pentru fiecare” organizată de către Biblioteca Județeană “Ovid Densușianu” în preajma zilei de 1 Iunie. Și în acest an, prin jucăriile donate, se aduce bucurie copiilor ocrotiți în serviciile sociale, iar locuitorii județului Hunedoara sunt implicați și sensibilizați prin această acțiune de strângere de jucării pentru cei mici.

Cu această ocazie,  D.G.A.S.P.C. Hunedoara urează tuturor copiilor

La mulți ani!

DIRECTOR GENERAL, GEANINA MARINA IANC

Comments are closed.

%d blogeri au apreciat: