Parteneriatul între provincia Shaanxi din China și județul Hunedoara continuă

În luna aprilie a anului 2018, la  Deva, a avut loc o  primă întâlnire între o delegaţie guvernamentală din provincia Shaanxi, una dintre cele mai dezvoltate regiuni din Republica Populară Chineză, şi conducerea Consiliului Judeţean Hunedoara. În cadrul întâlnirii au fost discutate oportunităţile şi planurile de dezvoltare dintre cele două regiuni, iar  Protocolul de înfrăţire a fost semnat de către Zhuang Changxing, ministru al Departamentului pentru Publicitate al Comitetului provinciei Shaanxi, şi Mircea Bobora, preşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara.

Iată că, după patru ani, Consiliul Județean Hunedoara a fost din nou gazda delegației din provincia Shaanxi, Republica Populară Chineză, care vizitează județul nostru după semnarea oficială a Acordului de Înfrățire dintre cele două regiuni.

Delegația a fost primită de vicepreședintele Consiliului Județean Hunedoara, Ion Bădin, alături de reprezentanți ai Muzeului Civilizației Dacice și Romane Deva, de directorul Bibliotecii Județene „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva, Sebastian Bara, și angajați din cadrul aparatului de specialitate al CJ Hunedoara.

Delegația din Shaanxi a fost condusă de viceguvernatorul Provinciei, Xu Mingfei, iar din componența sa au mai făcut parte Xie Yang, director general adjunct în cadrul Biroului General al Guvernului Popular, Gao Yang, director general al Departamentului Provincial de Cultură și Turism, Qian Jikui, director general adjunct în cadrul Administrației Provinciale a Patrimoniului Cultural, Quan Jian, vicepreședinte al Consiliul Chinei pentru Promovarea Comerțului Internațional, Subconsiliul Shaanxi, și Gao Ru de la Asociația Provincială Shaanxi pentru Prietenia cu Țările Străine.

În luările de cuvânt, reprezentanții celor două părți au reiterat dorința de dezvoltare și consolidare a relațiilor de colaborare, precum și de extindere a parteneriatelor în domenii de interes pentru Provincia Shaanxi și Județul Hunedoara, precum economia, medicina, transporturile, educația, cultura și civilizația. Ambele regiuni se bucură de o moștenire istorică impresionantă și au multe asemănări din punct de vedere geografic și al atracțiilor turistice, domenii care trebuie valorificate în beneficiul celor două popoare.

În cadrul întâlnirii, a fost semnat un Memorandum de Cooperare și Schimb între Administrația Patrimoniului Cultural și Muzeul Civilizației Dacice și Romane Deva, instituție subordonată Consiliului Județean Hunedoara.

Din partea oaspeților, documentul a fost semnat de Qian Jikui, director general adjunct în cadrul Administrației Provinciale a Patrimoniului Cultural, iar din partea Muzeului Civilizației Dacice și Romane Deva Cătălin Rișcuța, șeful Secției Arheologie.

Prin acest Memorandum, încheiat pentru o perioadă de trei ani, instituțiile culturale și muzeale din provincia Shaanxi și Muzeul Civilizației Dacice și Romane Deva vor avea legături strânse și constante în domenii precum: săpături arheologice, protecția patrimoniului cultural, schimburi de expoziții, colaborare academică și schimburi de personal.

În același timp, Muzeul Patrimoniului Cultural din provincia Shaanxi și Muzeul Civilizației Dacice și Romane din Deva vor face schimb de informații privind activități profesionale, conferințe academice și rezultate ale cercetărilor relevante în domenii precum conservarea, protecția, cercetarea, expunerea, comunicarea și diseminarea patrimoniului cultural, precum și gestionarea și operarea instituțiilor muzeale.

După întrevederea de la Consiliul Județean Hunedoara, delegația chineză a vizitat expozițiile din cadrul Muzeului Civilizației Dacice și Romane Deva și a semnat în cartea de onoare a instituției.

Membrii delegației chineze au fost interesați de patrimoniul istoric, natural și cultural al zonei Hunedoarei, au fost impresionați de exponatele muzeului.

Au primit materiale de promovare și au oferit la rândul lor,  diferite obiecte, care fac parte din cultura și tradiția chineză.

Angella Dumitrașcu

 

Comments are closed.

%d blogeri au apreciat: