Consiliul Județean Hunedoara, noi proiecte de dezvoltarea infrastructurii zonelor turistice din Valea Jiului

           Consilierii județeni întruniți, în ședință ordinară, au aprobat o serie de protocoale și acorduri de asociere cu municipalități din județul Hunedoara care au ca scop modernizarea infrastructurii rutiere, a infrastructurii de alimentare cu apă, precum și crearea unei infrastructuri verzi.

De la Primăria orașului Petrila, Consiliul Județean Hunedoara preia, prin protocol, dreptul de administrare temporară asupra drumului Taia – Aușel, în lungime de 15,7 km, în vederea unei mai bune valorificări a potențialului turistic din zonă.

Drumul auto forestier Taia – Aușel asigură accesul spre Munții Șureanu, iar modernizarea sa de către Consiliul Județean Hunedoara are ca scop dezvoltarea turismului și a domeniului schiabil către județul Alba.

În ședință a fost aprobat acordul de parteneriat între Județul Hunedoara, prin Consiliul Județean Hunedoara, și Orașul Petrila, prin Consiliul Local Petrila, în vederea realizării proiectului de interes public „Creșterea infrastructurii verzi în perimetrul ansamblului Exploatarea Minieră Petrila”. Proiectul va fi depus în cadrul Programului Regional Vest 2021-2027. Lider de parteneriat va fi Orașul Petrila, iar CJ Hunedoara va avea statutul de partener în cadrul proiectului.

A fost aprobat  și acordul de asociere cu municipiul Lupeni, în vederea modernizării de către CJ Hunedoara a două tronsoane ale DN 66A, situate în intravilanul orașului, pe o distanță care însumează circa doi  km. Tronsoanele de modernizat sunt în afara proiectului Green Line, dar necesită reabilitare și modernizare pentru siguranță sporită a participanților la trafic, iar primăria Lupeni nu dispune de fondurile necesare.

Consilierii județeni au mai aprobat și acordul de asociere cu Municipiul Vulcan, în vederea realizării proiectului de alimentare cu apă și canalizare în zona turistică Pasul Vâlcan, depunerea acestuia spre finanțare în cadrul Programului vizând sisteme de alimentare cu apă, canalizare și epurare ape uzate, derulat de Administrația Fondului de Mediu (AFM), precum și asigurarea și susținerea din surse proprii a cheltuielilor care nu sunt acoperite de finanțarea acordată de AFM, la care se adaugă și cheltuielile neeligibile din cadrul proiectului.(A.D.)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

%d blogeri au apreciat: