Senatorul social democrat, Cristian Resmeriță, a organizat o conferință de presă în care a făcut ultimele dezvăluiri legate de modul în care, noua administrație a Complexului Energetic Valea Jiului a cheltuit banii în ultima perioadă. Acesta a menționat că actualul complex a primit ajutor din partea guvernului, în valoare de 84 milioane de euro, din care, trebuie să restituie peste cinci milioane, din cauza managementului defectuos. Ultimul ajutor a fost alocat chiar zilele trecute și singurii care s-au opus acordării acestuia au fost senatorii AUR.
” Sunt undeva la 420 milioane de lei, înseamnă 84 milioane de euro dați de către guvernul României, Văii Jiului spun eu și este foarte bine că s-a făcut acest lucru. Se politizează foarte mult acest ajutor, și am o mare durere în suflet, că cei de la AUR au votat împotriva acestui ajutor. Sunt totuși niște bani care vin în zonă și, fără acești bani, vă spun că astăzi, toate cele patru exploatări miniere și Paroșeniul, ar fi închise, iar oamenii nu și-ar lua salariile. 
Sunt 14 milioane de lei dați în octombrie anul trecut și deja din cei 350 milioane de lei, au intrat în conturile complexului vreo zece milioane de euro, în conturi. Ceea ce este foarte important, este modul de cheltuire al banilor. Din cei 70 de milioane dați anul trecut, potrivit decontului final trimis de CEVJ, ei trebuie să restituie la buget, aproximativ 5 milioane de euro, reprezentând ajutorul de stat necuvenit, doar pentru luna octombrie și noiembrie 2023. Deci, conducerea politică, generată de PNL a cheltuit ilegal acești bani și vinovații sunt cei din C.A, fiind o sumă recunoscută de către conducerea CEVJ, însă, această sumă trebuie să fie verificată de către o comisie de la minister care să facă un decont final și există posibilitatea ca această sumă să crească.
Eu stau și mă gândesc, dacă în felul acesta își bat joc de bani, cei puși de PNL să conducă CEVJ, unde vom ajunge??? Și încep să-mi pun semne de întrebare!!! Oare, din ceilalți 70 milioane de euro, cat o să cheltuie 20, 30 milioane de euro, ilegal ???
Ba, mai mult, ei trebuie să dea acești bani ilegali, înapoi. Cine o să-i dea înapoi??? Că nu o să-i dea minerii. Mă gândesc ca statul roman să se îndrepte împotriva celor care conduc CEVJ.
Din punctul meu de vedere, oricâți bani ar aloca guvernul celor de la CEVJ, dacă tot așa procedează, ca acum, eu cred că-i alocă, degeaba”, a spus senatorul social democrat din Valea Jiului.
Acesta chiar a tras un semnal de alarmă, despre tot aceea ce se întâmplă și cu fostele active ale fostului complex, respectiv vinderea căii ferate și podurile din Lupeni, pe o sumă infimă, de numai 90.000 de euro, fără să fie consultată comunitatea locală, fără să fie organizată o dezbatere publică.
Poate că, acolo se putea realiza un proiect viabil care putea aduce plus valoare, așa cum s-a întâmplat în comunitățile miniere europene care au pus în valoare, patrimoniul de care dispun, cum au știut mai bine, prin realizarea unor circuite turistice cu ajutorul unor mocănițe sau alte mijloace de transport, gestul fiind și o lipsă de respect față de locuitorii din Lupeni și Uricani.
” Șase kilometri de cale ferată, plus câteva poduri feroviare de mare tonaj, au fost vândute de conducerea PNL și ce către C. A. cu suma de 90.000 de euro. În momentul în care cheltui cu nemiluita și momentul în care, încasează, cum să vinzi infrastructură feroviară, chiar strategică. Știți de ce au făcut-o. Pentru că, administratorul de la CEH, nu a știu să transfere bunurile. Ei nu au transferat calea ferată la noul complex și, mai mult, nu au transferat nici materialele feroase, din fier și cupru, care sunt folosite pentru producția la zi. Ei vor acum să le vândă și să oprească producția. Este o acțiune de tip mafiot și, repet, poate guvernul să aloce oricâți bani, pun pariu că pană în iunie a.c., iar nu o să fie bani pentru plata salariilor și te mai miri, ce mai pot inventa.
CEVJ a ajus un mare jucător la păcănele, dar nu joacă banii lor, joacă banii noștri, ai tuturor !!!
Sunt lucruri foarte foarte grave…
Și să aloci 4, 5 milioane de euro pentru un contract de pază, din aprilie și pană în decembrie pentru toate activele CEVJ, e strigător la cer, creadă că și voi înnebuniți când auziți de sumele astea, pentru că fiecare dintre noi, știm cum ne chinuim zi de zi, iar ei jonglează cu 4, 5 milioane de euro pentru un contract de pază.
Sigur unitățile trebuie păzite, dar la un cost normal, fără nicio cheltuială din asta.
Eu cred că tot ceea ce se întâmplă acum, acțiuni și de natură penală, iar faptul că PNL vinde pe asemenea sume, este o bătaie de joc, la adresa tuturor, girată de conducerea PNL a vechiului complex”, a conchis senatorul Cristian Resmeriță.
Angella Dumitrascu





