În stare de bine pentru comunitățile Văii Jiului

             Luni, 12 februarie, de la ora 15.00,  Palatul Cultural ”MINERUL” din Lupeni și Valea Jiului Society va găzdui  evenimentul  de încheiere a unui proiect  în care societatea civilă a fost implicată pentru a revitaliza zona prin artă și cultura.

Au fost șapte luni în care s-au desfășurat diferite activități, în care au fost angrenați zeci de voluntari, pentru sute de beneficiari din Valea Jiului, în speciali elevi și tineri, mai ales din comunitățile defavorizate.

Echipa proiectului va povesti tuturor cum s-a desfășurat proiectul Comunități Vibrante în Valea Jiului, cum au fost amenajate cu ajutorul artei spațiile din Cartierul Bosnia (Petroșani), Cartierul Dallas (Vulcan) și Cartierul Ștefan (Lupeni), iar copiii participanți în proiect din cele trei  comunități vor spune povestea lor și a comunităților din care fac parte printr-o piesă de teatru la care lucrează.

Cătălin Stepa va deschide evenimentul de la Lupeni, apoi vor concerta cei de la Free Land.

După spectacolul de la Lupeni, evenimentele vor continua la Teatrul I. D. Sîrbu, unde va avea loc lansarea albumului ” 13” al cunoscutului profesor de pian Aurelian Epuraș.

Participarea la evenimente va fi gratuită.

Ella Schreiber

Comments are closed.

%d blogeri au apreciat: