PSD Lupeni a dat startul CAMPANIEI ELECTORALE

                 În cursul zilei de joi, 08.02.2024, Organizația PSD Lupeni a avut o întâlnire la care au participat în jur de 250 membri de partid. Practic se poate spune că Organizația PSD Lupeni începe campania electorală în forță, la fel ca de fiecare dată. Au fost stabilite  acțiunile care vor avea loc și s-a dat startul campaniei electorale pentru cele patru tururi de alegeri din acest an: europarlamentare, locale, parlamentare, prezidențiale.

Cum era de așteptat, sala a devenit neîncăpătoare pentru sutele de membri care au participat la ședința unde au participat  președintele organizației județene PSD Hunedoara  Laurențiu Nistor, senatorul Cristian Resmeriță,  primarul municipiului Lupeni  Lucian Resmeriță, viceprimarul municipiului Lupeni  Iacob Mesaroș, secretarul organizației PSD Lupeni  Dan Marcu, consilieri locali, etc.

PSD Lupeni este o mare familie, de oameni devotați comunității care-i aparțin, iar de-a lungul anilor toți președinții PSD de la nivel național,  au fost alături de marea familie PSD Lupeni, pentru a susține candidații sau pentru diferite evenimente, unele grele, care fac parte din istoria zbuciumată a Văii Jiului, care s-a confruntat cu mișcări sociale, pauperizarea populației și disponibilizările  masive din minerit, închideri de exploatări miniere, diminuarea fondurilor publice pentru investițiile publice, etc.

În cadrul ședinței  de ieri au fost stabilite măsurile organizatorice care vor fi întreprinse pentru ca la alegerile  din acest an să se obțină cele mai bune rezultate.

Mă bucură faptul că în această după-amiază au fost prezenți atâta de mulți oameni de bine alături de noi, alături de domnul primar Resmeriță Lucian. Proiectele pe care dânsul le-a promovat, au făcut din municipiul Lupeni un alt oraș, un oraș european. Obiectivul PSD Lupeni, în acest an este, să câștige toate rundele de alegeri și să facem în așa fel încât această dorință pe care noi, PSD Lupeni o avem, să devină realitate.
  Le mulțumesc tuturor!”, a declarat senatorul Cristian RESMERIȚĂpreședintele organizației PSD Lupeni.

Din 2012 de când este parlamentar,  a propus, susținut și votat, la sugestia alegătorilor din Valea Jiului o serie de legi, care să facă dreptate minerilor, care să revigoreze sectorul economico-social al zonei, etc. Sunt legi care-i poartă numele, iar activitatea sa de parlamentar  este una în care, a pus întotdeauna ”pe primul loc oamenii”, fiind vocea hunedorenilor în Senatul și Parlamentul României.

În 2017 frâiele localității sunt preluate de echipa Lucian Resmeriță – Iacob Mesaroș și în cei cinci ani care s-au scurs de atunci, proiectele de modernizare a Lupeniului au continuat, s-au atras fonduri europene importante, Straja a devenit preferată pentru iubitorii sporturilor de iarnă, activitățile cultural sportive și educative s-au diversificat, Lupeniul devenind ”Capitala culturală a județului Hunedoara”.

Iar acum, pentru alegerile locale, Lucian Resmeriță este din nou candidatul PSD pentru a câștiga primăria Lupeni.

  ”Doresc, să mulțumesc membrilor PSD Lupeni, dar și întregii populații a municipiului Lupeni, pentru sprijinul pe care mi l-au oferit în implementarea proiectelor mele. În acest an, în municipiul Lupeni, dăm drumul la 32 de proiecte cu finanțare europeană. Pe lângă aceste proiecte  mai avem și altele finanțate de la bugetul local și cel național. Doresc ca toată populația municipiului Lupeni, să fie alături de mine și să mă ajute, să implementez aceste proiecte”,  a declarat Lucian Resmeriță, primarul municipiului Lupeni și candidatul PSD pentru un nou mandat.

Proiectele de dezvoltare vor continua, pentru municipiul Lupeni și, așa cum a afirmat și președintele Hunedoara, Laurențiu Nistor, Valea  Jiului și întregul județ are idealuri comune, social democrate, care vor pune întotdeauna pe primul loc, OAMENII!!

Angella Dumitrașcu

Comments are closed.

%d blogeri au apreciat: