Mijloace moderne de învățare pentru Liceul Tehnologic Lupeni

         În zilele noastre instruirea şi transmiterea cunoştinţelor se face într-un cadru instituţional organizat, sub îndrumarea cadrelor didactice de specialitate. Dezvoltarea şi bunăstarea unei ţări, adică a cetăţenilor săi, depinde de calitatea educaţiei şi formării profesionale deoarece numai prin intermediul unor profesionişti bine pregătiţi în domeniile lor de activitate care să susţină şi să contribuie la creşterea atractivităţii economice.

Şcoala şi calitatea educaţiei este una dintre principalele bogăţii ale societăţii, acestea punând bazele unei economii competitive.

După 100  de ani de învăţământ profesional şi tehnic, Liceul Tehnologic  se poate mândri cu o carte de vizită impresionantă.

”Am promis că dezvoltăm municipiul Lupeni cu fonduri europene și asta facem.  Am promis că sectorul educației este unul de maximă prioritate pentru mine și am acționat ca atare, iar, modernizarea infrastructurii din învățământul lupenean este încă o dovadă că ceea ce ne asumăm în fața cetățenilor, reușim să și punem în aplicare. Liceul se află într-un amplu proces de reabilitare și modernizare, pe fonduri europene, și acum, cu ajutorul PNRR, urmează implementarea proiectului care vizează și dotarea laboratoarelor cu diferite echipamente moderne etc,” a spus primarul Lucian Resmeriță.

Proiectul vizează de asemenea creşterea accesului la educaţie pentru grupurile vulnerabile şi combaterea excluziunii sociale, absenteismului şi abandonului şcolar.

Activităţile derulate în cadrul proiectului vizează  achiziţionarea de echipamente tehnologice (inclusiv mobilier ergonomie adaptat şi integrat specific) pentru dezvoltarea unui laborator inteligent digital, (smartlab) conform OME nr. 3497/2022;  achiziţionarea de conţinut educaţional care va acoperi domenii din programa şcolară şi de software/licenţă cu specific educaţional care să asigure distribuirea centralizată, în reţeaua locală, a materialelor didactice pe dispozitive;  conectarea dispozitivelor din laboratorul inteligent la reţeaua de comunicaţii a unităţii de învăţământ;  instruirea cadrelor didactice pentru utilizarea echipamentelor aferente conceptului de laborator inteligent digital integrat prin două.  sesiuni de instruire.

Elena Dragomir

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

%d blogeri au apreciat: