La Lupeni, activități sezoniere cu ajutorul zilierilor

          Persoanele fizice autorizate (PFA) sau firmele care au nevoie de mână de lucru zilieră pentru activități sezoniere pot să scrie primăriei din localitatea în care sunt stabilite pentru a beneficia de forță de muncă din rândul beneficiarilor de ajutor social, potrivit unui act normativ care a intrat de curând în vigoare.

Zilierii vor fi plătiți, iar refuzul de a presta aceste activități sezoniere poate duce la retragerea dreptului la ajutor social. În scopul valorificării forței de muncă locală, primarii au obligația de a intocmi planul de activități sezoniere, pe baza solicitărilor primite, iar  repartizarea persoanelor apte de muncă pentru efectuarea activităţilor sezoniere se realizează de către primar, în funcţie de solicitările beneficiarilor de lucrări şi după efectuarea de către beneficiarii ajutorului de incluziune.

”În vederea întocmirii planului de activități sezoniere, invităm persoanele juridice, persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale sau întreprinderile familiale care au nevoie de forță de muncă și funcționează pe raza administrativă a municipiului Lupeni, să se prezinte la sediul Primăriei Municipiului Lupeni pentru a depune o solicitare în acest sens.  Solicitarea va fi însoțită de acte doveditoare din care să rezulte că pot desfășura activități sezoniere. Programul de depunere a solicitărilor: de luni până vineri, orele 7.30 -13.00. Pentru informații suplimentare, ne puteți contacta la: Tel/fax: 0254560725, 0254560515 sau prin e-mail, la adresa: primaria@e-lupeni.ro”, transmite primarul Lucian Resmeriță.

Ella Schreiber

Comments are closed.

%d blogeri au apreciat: