Plutăritul din România poate fi inclus în patrimoniul UNESCO

               ”Suntem bucuroși să găzduim zilele acestea, la Alba Iulia, un Simpozion Internațional privind integrarea „Îndeletnicirii Plutăritului în România” în Patrimoniul Cultural Imaterial Mondial UNESCO, unde România dorește să se alăture celor șase țări europene deja membre: Spania, Cehia, Polonia, Germania, Austria și Letonia. Simpozionul a fost organizat împreună cu Asociația Petro-Aqua, Consiliul Județean Alba și Muzeul Național al Unirii Alba Iulia. Evenimentul a fost onorat de participarea președintelui IART (Asociația Internațională a Plutașilor), Dr. Frank Thille (Germania), dar și a unor importanți oameni de cultură și istorici din județ”, a transmis primarul Gabriel Pleșa.

La Alba Iulia, la „Hanul cu berze” Asociația Petro-Aqua  din Petroșani a lansat la apă o nouă plută după o muncă susținută de mai multe luni.

Lansarea s-a făcut cu patru zile înaintea  începerii Simpozionului Internațional, la care a făcut referire primarul municipiului Alba-Iulia.  Din cele mai vechi timpuri, transportul pe apă era cel mai la îndemână.

El s-a practicat până aproape de zilele noastre, iar cel de pe Mureș, și-a pierdut din importanța pe la 1868 odată cu construirea căii ferate Arad-Alba Iulia.

Cea mai importantă activitate de promovare a plutăritului a fost derulată de  Asociația de Ecologie Petro Aqua Petroșani, care cu câțiva ani în urmă a realizat o expediție pe Râul Mureș folosind o plută reconstruită pentru a copia pluta folosită în vechime de plutașii mureșeni. A fost astfel reconstituit un traseu tradițional din anticul port Partoș – Alba Iulia până la Szeged în Ungaria.

Ca o recunoaștere a unei îndelungate experiențe și cunoștințe dobândite de Asociația Petro-Aqua în practicarea navigației cu plute tradiționale pe râul Mureș, asociația a devenit parte contractantă în două proiecte, unul cu Municipiul Alba Iulia și cel de al doilea cu Comuna Ciugud.

Ambele proiecte își propun continuarea demersurilor istorico-culturale legate de faima și importanța porturilor din epoca romană,  cât și a dezvoltării,  datorită plutăritului –  prin portul Partos construit în vremea ocupației romane – Legiunea XIII Gemina fiind cantonată în Apullum (Alba Iulia,de azi) si a comunei Ciugud.

În  Valea Jiului, după cum ne spune președintele Asociației „Petro Aqua”, Imre Szuhanek, despre plutărit  vorbim în primul rând despre  localitățile Uricani și Lupeni, care, în perioada de dinainte cu puțin de anul 1900 și până undeva,  înainte de finalul celui de-Al Doilea Război Mondial,  momârlanii și țapinarii transportau lemnul cu pluta, de la Câmpu lui Neag și până la Lupeni, pe Râul Jiul de Vest. Pe  harta plutăritului românesc vor mai intra Petrila cu Jiețul, ori Petroșaniul.

 Cele 21 de județe care  se află pe harta plutăritului național sunt: Alba, Arad, Bacău, Bihor, Bistrița, Brăila, Cluj, Covasna, Galați, Harghita, Hunedoara, Iași, Maramureș, Mureș, Olt, Satu Mare, Sălaj, Timiș, Tulcea, Vaslui și Vrancea.

Angella Dumitrașcu

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

%d blogeri au apreciat: