Alte proiecte finanțate prin PNRR pentru municipiul Lupeni, de peste 15 milioane de euro

            Cu fiecare zi ce trece, municipiul Lupeni capătă tot mai mult alura unui oraş frumos, curat, îngrijit, aşa cum cere statutul său de localitate de interes turistic.

Dorinţa primarului, Lucian Resmeriţă, de a schimba radical imaginea Lupeniului se dovedeşte a fi una susţinută  permanent de acţiunile acestuia și a echipei care realizează proiectele de dezvoltare și modernizare a localității.

Și putem spune că, Lupeniul conduce detașat la numărul de proiecte europene accesate și finanțate, dintre toate UAT-urile din Valea Jiului și chiar din județ.

”Am semnat contractele de finanțare prin PNRR, Componenta 5 – Valul Renovării, pentru 7 proiecte de investiții, cu o valoare totală de 15.160.561 EUR, respectiv 75.802.805 lei.

Acestea sunt următoarele:

  1. „ÎMBUNĂTĂȚIREA EFICIENȚEI ENERGETICE A CLĂDIRILOR REZIDENȚIALE DIN MUNICIPIUL LUPENI – LOT 1″( BLOCURI DE LOCUINȚE), valoarea totală a proiectului este de 25.219.815.05 lei;
  2. „ÎMBUNĂTĂȚIREA EFICIENȚEI ENERGETICE A CLĂDIRILOR REZIDENȚIALE DIN MUNICIPIUL LUPENI – LOT 2″( BLOCURI DE LOCUINȚE), valoarea totală a proiectului este de 27.670.593.87 lei;
  3. „ÎMBUNĂTĂȚIREA EFICIENȚEI ENERGETICE PENTRU GRĂDINIȚA „LUMEA COPIILOR”, valoarea totală a proiectului este de 3.132.209,26 lei;
  4. „RENOVARE ENERGETICĂ MODERATĂ PENTRU PRIMĂRIA MUNICIPIULUI LUPENI”, valoarea totală a proiectului este de 2.782.078,16 lei;
  5. „ÎMBUNĂTĂȚIREA EFICIENȚEI ENERGETICE PENTRU IMOBILUL SITUAT ÎN LUPENI, STR. ALEEA LILIACULUI, NR.8”, valoarea totală a proiectului este de 6.856.218,42 lei;
  6. „EFICIENTIZAREA TERMICĂ CLĂDIRI PUBLICE ÎN MUNICIPIUL LUPENI – ȘCOALA GENERALĂ NR.4”, valoarea totală a proiectului este de 4.218.584,80 lei;
  7. „CREȘTEREA PERFORMANȚEI ENERGETICE LA LICEUL TEORETIC MIRCEA ELIADE LUPENI”, valoarea totală a proiectului este de 5.923 308,75 lei.

Avem la Primăria Lupeni echipa de proiecte, în care lucrează  cei buni profesioniști din domenii diferite: ingineri, arhitecți, economiști, peisagiști, specialiști în educație sau sănătate. Le sunt recunoscător pentru munca pe care o fac pentru municipiul Lupeni. Rezultatele acestei munci extraordinare se vor vedea în anii ce vin în școlile, spitalele, transportul public, spațiul urban sau curățenia din localitate.

FELICIT ECHIPA PRIMĂRIEI MUNICIPIULUI LUPENI PENTRU IMPLICARE!”, a transmis primarul Lucian Resmeriță.

Elena Dragomir

Comments are closed.

%d blogeri au apreciat: