Apel către normalitate pentru binele mineritului din Valea Jiului

             Senatorul Cristian Resmeriță face un apel către normalitate, iar cei care-i reprezintă pe minerii din Valea Jiului, trebuie  să facă toate demersurile necesare pentru a angaja personalul necesar, la frontul de lucru, pentru că este nevoie de oameni, pentru a fi eficientizată producția, acolo unde este nevoie și nu pe locurile ”călduțe” de prin  birouri.

Este nevoie de stabilitate, atâta timp cât va mai exista minerit în zonă și un plan de management performant, care să asigure o continuitate până în 2032, anul limită de funcționare a mineritului în Valea Jiului.

Anul trecut  a fost transmisă notificarea către Consiliul Concurenței pentru deschiderea dialogului cu Comisia Europeană în vederea acordării ajutorului de stat necesar procesului de închidere și punere în siguranță a minelor.

Se așteaptă ridicarea ipotecii pusă de CNIM de la centrala Paroșeni pentru a finaliza darea în plată a activelor viabile către noul Complex Energetic Valea Jiului, pentru că se tot vorbește de înființarea acestuia încă de anul trecut, iar oamenii așteaptă să fie angajați.

”Eu îi rog pe un ton cât se poate de calm, și pe cei din Sindicatul Muntele să facă și dumnealor demersurile necesare pentru a angaja oamenii, deoarece sunt foarte mulți cetățeni care așteaptă să se angajeze, aceștia  având speranțe, încă din octombrie, de anul trecut. Îi rog și pe cei din Complexul Energetic Hunedoara, membrii ai PNL, să înceteze, cel puțin în acest an, cu fotografiile făcute pe la București, să mai și lucreze ceva, dacă tot au parte unii, de câte două salarii,  plus pensie, pentru că trebuie să mergem înainte. Să lăsăm prostiile, gen fabrici de peleți care se vor construi începând de mâine… trec anii și nu se mai întâmplă nimic,  E  datoria fiecăruia dintre noi să facem ceea ce  trebuie, acolo unde ne desfășurăm activitatea. Dacă vom merge tot în acest fel, doar să ne luăm salariile și timpul să treacă, nu cred că vom putea face ceva pentru Valea Jiului și nu numai”, a declarat senatorul social democrat, Cristian Resmeriță.

Angella Dumitrașcu  

Comments are closed.

%d blogeri au apreciat: