APEL – către pensionarii din toată Valea Jiului și județul Hunedoara

Stimați colegi pensionari din toată Valea Jiului și județul Hunedoara,

Doresc să vă transmit un mesaj de mare importanță!

Ținând cont de realitățile în care ne regăsim și trăim în momentul de față, de problemele cu care ne confruntăm și de care ne lovim în permanență, fără a găsi din păcate soluții de rezolvare, vă supun atenției câteva din dezideratele noastre.

Din păcate, după cum este foarte ușor de constatat, în ultimii 30 de ani, populația României a fost permanent supusă unor ”teste de supraviețuire” iar acest experiment continuă într-un mod foarte dur. După distrugerea economiei, industriei și agriculturii, fapt care a adus România în trista situație de a fi doar o țară de tranzit pentru cetățenii săi, odată cu pierderea în ultimii ani a peste două milioane și jumătate de locuri de muncă și o scădere dramatică a veniturilor bugetului de stat.

Toate aceste lucruri s-au întâmplat sub privirea nepăsătoare a guvernărilor care s-au succedat la conducerea țării și, am putea spune, chiar cu complicitatea acestora. Este o evidență incontestabilă că, din 1990 încoace, toate guvernele nu au făcut altceva decât să distrugă tot ceea ce România a avut productiv, tot ceea ce funcționa în economie și să vândă industria românească la prețuri de nimic, fapt care a condus la închiderea tuturor întreprinderilor. Și ar mai fi încă multe de spus la acest capitol, însă mă opresc deocamdată aici.

De-a lungul timpului, s-a dovedit că pentru noi, românii, ”unirea face puterea” și tocmai de aceea, pornind de la argumentele arătate mai sus, vin în fața dumneavoastră, dragi pensionari, oameni care ați clădit România prin munca dumneavoastră de-o viață, rugându-vă să veniți alături de noi, sub umbrela Ligii Pensionarilor din Valea Jiului, pentru ca împreună să fim ”vocea” puternică a Văii Jiului și să chemăm Guvernul și clasa politică la dialog, în încercarea de a rezolva măcar o parte din multiplele probleme cu care se confruntă Valea Jiului, probleme care nu ne ocolesc nici pe noi, pensionarii și nici familiile noastre.

Stimați pensionari,

Vă rog să înțelegeți că, în acest scop, fiecare dintre dumneavoastră este foarte important pentru noi, pentru doar împreună, cât mai mulți dintre noi, putem convinge factorii de decizie de la toate nivelurile să ne asculte, să ne ia în seamă, să țină cont de propunerile noastre, să rezolve problemele noastre, ale tuturor celor care locuim în Valea Jiului și întreg județul Hunedoara.

Vă informez că, în ultimii 6 ani, am făcut multe demersuri către cei care aveau datoria și puteau să găsească o rezolvare la problemele semnalate de noi, dar fără a obține un rezultat concret. Trebuie să fim puternici, avem nevoie să fim puternici și, din acest motiv, vă invit respectuos să veniți alături de noi, să vă afiliați Ligii Pensionarilor din Valea Jiului, pentru a putea să impunem guvernului respectarea Constituției și să cerem respectarea cu strictețe a pensionarilor, clasă socială care și-a făcut datoria față de țară, motiv pentru care se impune să i se acorde respectul cuvenit.

Sper ca acest apel la solidaritate să fie corect perceput de toți pensionarii Văii Jiului, pe care-i așteptăm să vină alături de noi. Liga Pensionarilor Valea Jiului este o voce a pensionarilor care poate fi una puternică, ascultată și respectată. Vă mulțumesc.

         ION AUREL TITEL                                                  GHEORGHE MILITARU
Președinte Filiala Lupeni a                                  Vicepreședinte  Liga Pensionarilor
Ligii Pensionarilor Valea Jiului                                           Valea Jiului – Petroșani

Comments are closed.

%d blogeri au apreciat: