Educaţia este o componentă majoră pentru societatea românească.
Modernizarea sistemului de învățământ prin adaptarea metodologiilor de predare-învățare la folosirea tehnologiilor informaționale și creșterea calității actului educațional, precum și organizarea învățământului profesional și tehnic în campusuri special amenajate și dotate, asociate cu pregătirea superioară a personalului didactic bine calificat și elaborarea de curriculum potrivit cerințelor de pe piața muncii prin dezvoltarea de parteneriate, inclusiv cu mediul de afaceri, sunt ținte importante.
PSD consideră extrem de importante aceste proiecte de legi privind Educaţia și se vrea o dezbatere temeinică pe Legea Educației și salarizării celor care-și desfășoară activitatea în acest domeniu.
S-au făcut și unele propuneri care vizează necesitatea accesului neîngrădit la educaţie şi a reducerii abandonului şcolar prin oferirea transportului gratuit şi a masei calde în scoli, pe importanţa adaptării programei şcolare la realităţile pieţei muncii cu accent pe şcolile profesionale, pe menţinerea profesiei de învăţător în cadrul liceelor pedagogice, s-a punctat şi necesitatea reglementării rolului mentorului, degrevarea directorilor de normele de predare şi reglementarea sistemului de homeschooling, inexistent acum, în România
Prin salarizarea decentă a dascălilor din România se pot elimina o mare parte dintre inechități, iar cererile liderilor de sindicat sunt pe deplin justificate.
”Trebuie să-i respectăm pe cei care ne educă copiii, ştim cu toţii ce grea este viaţa în Valea Jiului şi cât de important este ca şi copiii noştri să beneficieze de educaţie, la fel ca oricare alţi elevi din România. Vreau să-i asigur încă odată pe elevi, dascăli, administratori și părinți deopotrivă, de întregul meu sprijin în ceea ce privește dezvoltarea școlii românești, care depinde și de fiecare, dintre noi în parte”, a ținut să transmită senatorul Cristian Resmeriță.
Legea ministrului Educației, Ligia Deca a fost transmisă în Parlament pentru procedură de urgență și constituirea în Legislativ a unei comisii comune de învățământ, formată din deputații și senatorii din cele două comisii de profil, cu termen 15 martie pentru aprobarea de către Parlament a pachetului legislative.
Arthur Gărdescu