Senatorul CRISTIAN RESMERITA: ”Am încredere că și în anul 2023 vom continua să luptăm pentru interesul românilor”

             La începutul lunii februarie va începe  o nouă sesiune parlamentară și, parlamentarii își stabilesc prioritățile și agenda de lucru pentru anul 2023. Am stat de vorbă cu senatorul PSD Cristian Resmeriță despre  noile proiecte și prioritățile stringente cu care se confruntă Valea Jiului și cetățenii ei. Toate aceste priorități sunt corelate cu cele de interes național, susținute și promovate de social – democrați.

Ca preşedinte al organizaţiei municipale PSD Lupeni, una dintre cele mai puternice organizaţii  social-democrate din judeţ şi din ţară,  are o activitate parlamentară destul de laborioasă, centrată pe problemele CEH, ale pensionarilor minieri, problematica infrastructurii deficitare a Văii Jiului, problemele sociale, etc.

A fost ales în circumscripţia electorală nr.22 Hunedoara, colegiul uninominal nr.4. Este membru în comisia de energie infrastructură şi resurse minerale din  11.09.2018, secretar al comisiei de mediu din 17.09. 2018, şi  membru al Comisiei Permanente comune a Senatului şi Camerei Deputaţilor pentru relaţia cu UNESCO.  Are la activ  peste 100  de iniţiative legislative şi unele dintre ele au devenit deja legi, de care beneficiază locuitorii Văii Jiului şi nu numai.

Putem spune că este liderul social democrat  a coagulat în jurul său o echipă puternică, care va pune mereu, pe primul loc, OAMENII,  multe dintre personalitățile din Valea Jiului alăturându-i-se în proiectul său.

Senatorul hunedorean a fost cel mai activ parlamentar, care s-a ocupat îndeaproape de toate problemele Văii Jiului, a ţinut cont de propunerile cetăţenilor şi votanţilor săi, multe dintre proiectele sale legislative fiind făcute datorită doleanţelor acestora.

Publicaţia noastră a relatat pe larg, de-a lungul anilor, activitatea parlamentarului hunedorean, încă de la primul său mandat şi nu trebuie să uităm demersurile făcute pentru a se face dreptate pensionarilor mineri și a altor categorii sociale, de care beneficiază nu numai locuitorii Văii Jiului, dar și alții din județul Hunedoara și din țară.

Este meritul parlamentarului social democrat din Valea Jiului și aprobarea Legii 135/ 2019, care modifică stagiul de cotizare la 15 ani pentru cei care lucrează în minerit.  Decizia de a ajuta minerii a venit în urma discuțiilor cu sindicatele și după ce s-a stabilit că activitatea minieră trebuie restrânsă și, ulterior, închisă, în urma protocoalelor din comunitatea europeană.

Anul trecut, senatorul Cristian Resmeriță a precizat că prin vânzarea Termocentralei Mintia, statul român a făcut cea mai mare greșeală. Termocentrala ar fi putut continua să producă energie cu grupul retehnologizat până la sfârşitul crizei din energie şi până când ar fi fost realizate centrala pe gaze sau parcurile fotovoltaice. Dar, în România, politica de criză energetică înseamnă, pe scurt, să închizi capacităţi de producţie fără să pui ceva nou în loc. Rămâne de văzut ce vor face noii  investitori și dacă vor respecta protocolul cu cei de la Ministerul Energiei.

”Știți că am adus la Paroșeni și comisia economică din Senatul României pentru că preocuparea noastră majoră este ca, termocentrala trebuie să funcționeze iar  activitatea din minerit trebuie susținută, chiar dacă ministerul de resort a stabilit alt calendar. Este misiunea noastră a celor pe care-i reprezentăm să luptăm să păstrăm locurile de muncă, să fie create chiar unele noi, să găsim alte oportunități de dezvoltare economico social în Valea Jiului. PSD  a intrat la guvernare pentru a repara ceea ce au făcut predecesorii noștri, care au pus țara pe butuci. Dar, nu pot să asist pasiv fără să atrag atenția că ”partenerii noștri” de alianță de la nivel național fac o grămadă de prostii și greșeli, unele care par intenționate, pe care eu nu le înțeleg. Pe mine mă interesează doar să facă treabă și să avem oameni competenți în domenii cheie. Cred că toată lumea este de acord cu mine că problemele cele mai importante cu care se confruntă încă, din păcate, regiunea Văii Jiului, dar şi o bună parte a judeţului Hunedoara, pe care eu le reprezint în Senat, sunt cele legate de funcţionarea ineficientă a Complexului Energetic Hunedoara, cele legate de situaţia pensionarilor, de problemele economic-sociale ale zonei etc.  Întotdeauna mă consult cu cetăţenii, cu pensionarii, cu mai multe categorii sociale, pentru a afla cu ce probleme se confruntă aceştia. Voi susţine administraţiile locale, proiectele viabile care sunt benefice zonei noastre şi tot ceea ce  este constructiv şi benefic pentru Valea Jiului şi pentru hunedoreni. Am încredere că și în anul 2023 vom continua să  luptăm pentru  interesul românilor.  PSD va lupta în continuare pentru stabilitate politică. Nu în ultimul rând, am speranța că ne vom urmări cu mai mult pragmatism interesele naționale în Uniunea Europeană. Pentru că una dintre lecțiile sfârșitului de an 2022 este că nu mai putem avea o politică externă pasivă, nu mai putem spera doar la bunăvoința altora, ci trebuie să apărăm și să promovăm mai activ și cu mai multă determinare obiectivele noastre în cadrul comunității europene”, a subliniat senatorul Cristian Resmeriţă.

Arthur Gărdescu

Comments are closed.

%d blogeri au apreciat: