Strategia de dezvoltare a Văii Jiului va contribui la creșterea calității vieții pentru cei 135.000 de cetățeni ai regiunii, prin asigurarea de locuri de muncă, facilități educaționale, servicii medicale la standarde calitative înalte economie diversificată, valori culturale și tradiții locale, mobilitate sporită, precum și un mediu curat și sănătos, iar decizia de a înființa Inițiativa Teritorială Integrată Valea Jiului va asigura resursele financiare necesare pentru susținerea acestor obiective. Programele Operaționale 2021-2027 propun alocări dedicate pentru implementarea instrumentului ITI Valea Jiului în cazul domeniilor de intervenție relevante pentru Strategie.
Astfel, Valea Jiului va beneficia prin Programele Operaționale de o finanțare totală de peste 284 milioane euro.
“Iată că, după întâlnirile pe care le-am avut și să nu uităm de dezbaterea pe care am organizat-o la Palatul Cultural, unde am avut fiecare intervenții și am vorbit despre viitoarele proiecte de care are nevoie Valea Jiului, întâlnirea la care am participat cu cei care vor coordona implementarea ITI, a fost de bun augur. Am spus mereu, că municipiul Lupeni s-a dezvoltat și se dezvoltă cu ajutorul fondurilor europene. Avem nevoie de acestea și în continuare pentru noile proiecte, pe care ne-am axat. Continuăm dezvoltarea și modernizarea infrastructurii de învățământ, pentru că ne dorim ca toate unitățile noastre să fie reabilitate și dotate la standarde europene. Avem apoi, în plan, la intrarea în localitate, un teren generos unde avem în plan construirea acelui cartier turistic, apoi pistele de biciclete. Am primit deja finanțarea pentru ultimul proiect. Am vorbit și despre necesitatea realizării de noi investiții la spitalul nostru, despre continuarea lucrărilor și extinderea domeniului schiabil din Straja, etapa a doua, prin unirea cu Pasul Vâlcan, investițiile din turism, conservarea și protejarea elementelor de patrimoniu cultural, industrial și turistic din Valea Jiului prin inventarierea și înregistrarea stării resurselor turistice naturale și antropice din cadrul patrimoniului turistic al regiunii, inclusiv a celor industriale, și identificarea resurselor cu potențial de dezvoltare integrată și de valorificare culturală, turistică și educativă”, ne-a spus primarul municipiului Lupeni, Lucian Resmeriță.
La Lupeni se are în vedere restaurarea și reconversia fostelor exploatări miniere și includerea lor în circuitul economic și turistic, asigurând protejarea și promovarea patrimoniului Văii Jiului prin crearea Centrului Educațional Muzeal Lupeni.
Conform Strategiei de Dezvoltare a Văii Jiului, după închiderea exploatării miniere Lupeni, se va avea în vedere inclusiv transferarea dreptului de proprietate asupra fostei exploatări miniere Lupeni de la Complexul Energetic Hunedoara către Consiliul Județean Hunedoara, către UAT Lupeni sau către o asociere între autoritățile județene și cele locale.
Fondurile europene vor fi disponibile pentru dezvoltarea a cel puțin 1200 de întreprinderi noi și existente, inclusiv în domeniul furnizării de servicii în domeniul turismului și crearea de 2.300 noi locuri de muncă, servicii de calificare și recalificare pentru 6.000 de persoane, producția de energie regenerabilă și transportul acesteia către școli, spitale, cămine de bătrâni, alte clădiri în care sunt realizate servicii publice accesibile tuturor, extinderea transportului public verde pentru scoaterea din izolare a comunităților defavorizate, susținerea investițiilor productive în întreprinderi mari care produc tehnologii pentru energia verde, hidrogen și alte produse și servicii necesare tranziției la neutralitatea climatică a României.
De aceste finanțări vor beneficia persoanele direct afectate de procesul de tranziție prin pierderea locului de muncă, cele indirect afectate de tranziție din cauza competențelor neadecvate sau insuficient adecvate cererii, tinerii cu vârsta de până la 29 ani, persoanele cu vârsta de peste 55 de ani, femeile, membrii familiei monoparentale, membrii minorităților etnice și persoanele care se încadrează în categoria lucrătorilor defavorizați, a celor extrem de defavorizați și a lucrătorilor cu handicap.
Angella Dumitrașcu