COMISIA EUROPEANĂ A APROBAT PROGRAMUL TRANZIȚIE JUSTĂ

         La Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a avut loc Conferința de lansare a Programului Tranziție Justă 2021-2027 aprobat de Comisia Europeană.

Programul acordă sprijin din partea Fondului pentru o tranziție justă în cadrul obiectivului „Investiții pentru ocuparea forței de muncă și creștere economică pentru regiunile Dolj, Gorj, Hunedoara, Mureș, Prahova și Galați”, cu un buget de circa 2,53 miliarde de euro.

La eveniment, alături de delegația MIPE condusă de ministrul Marcel  Boloș  au participat reprezentanții autorităților locale din cele 6 județe incluse în Programul Tranziție Justă 2021 – 2027, pentru a semna o declarație comună de colaborare pentru susținerea tranziției la neutralitatea climatică.

Printre semnatari s-au numărat președintele Consiliului Județean Prahova, Iulian Dumitrescu, vicepreședintele Consiliului Județean Galați, Doina Cucu, vicepreședintele Consiliului Județean Dolj, Adrian Neațu, președintele Consiliului Județean Gorj, Cosmin-Mihai Popescu, vicepreședintele Consiliului Județean Hunedoara, Alin Țambă și vicepreședintele Consiliului Județean Mureș, Ovidiu Georgescu.

Parteneriatul cu autoritățile locale este unul dintre pilonii strategiei noastre de creștere a absorbției fondurilor destinate României. Declarațiile comune pe care le-am semnat astăzi pentru fiecare dintre județele incluse în Programul Tranziție Justă confirmă angajamentul nostru de a lucra împreună, oricând și oricât este nevoie, pentru a valorifica oportunitățile pe care acest program le aduce pentru regiunile care se confruntă cu provocări economice și sociale. Sunt 2,5 miliarde euro care vor fi direcționate către mediul privat, pentru a crea locuri de muncă și către persoanele active, pentru a le ajuta să se recalifice, dar se vor finanța și măsuri de eficiență energetică și de protejare a mediului, astfel încât să dăm tuturor acestor comunități șansa de a se dezvolta și de a se reinventa. Felicit autoritățile locale din aceste șase  județe și sunt convins că rezultatul demersurilor de acum se vor vedea, în câțiva ani, în fiecare dintre comunitățile care vor beneficia de aceste finanțări”, a declarat ministrul Marcel Boloș.

„Începând cu luna ianuarie 2023, ne propunem să lansăm ghidurile în dezbatere publică, iar în luna aprilie să deschidem apelurile de proiecte. Vom lăsa deschise apelurile de proiecte o perioadă suficientă pentru pregătirea și depunerea proiectelor. Primul apel este destinat investițiilor pentru dezvoltarea întreprinderilor mici și mijlocii, fiind una dintre prioritățile Programului Tranziție Justă, pentru toate cele șase județe, cu o alocare totală de peste 700 milioane euro. În cadrul apelului, vom acorda finanțare atât proiectelor între 200.000 și 2 milioane de euro, cât și proiectelor mai ambițioase cu o valoare cuprinsă între 2 și 5 milioane euro. De asemenea, vom utiliza mecanisme de guvernanță participativă în procesul de elaborare a ghidurilor, implicând beneficiarii în pregătirea acestora, în vederea atingerii obiectivelor programului și a țintelor de absorbție asumate. Ghidurile vor fi simple și suple astfel încât să asigurăm un proces eficient de absorbție a fondurilor europene”, a precizat secretarul de stat  Ovidiu Cîmpean.

525 milioane de euro pentru investiții în dezvoltarea economică

a județului Hunedoara

Populația și economia județului vor resimți accelerarea tranziției la neutralitatea climatică în contextul în care restructurările din sectorul minier au condus la dispariția a 6400 de locuri de muncă în perioada 2014 – 2019 și în condițiile unui pronunțat declin al populației generale (-8,9%) și al populației active (-13,8%) între 2012 și 2020. Declinul este dublat de prezența riscului ridicat de sărăcie și excluziune socială în orașele mici din Valea Jiului, aproape 30% din populația rezidentă a județului locuind în zone urbane dezavantajate și aproape 7% în zone urbane marginalizate.

În acest context, prin Programul Tranziție Justă se vor finanța:

Locuri de muncă directe create în entitățile care beneficiază de sprijin: 2.164;

Întreprinderi care vor beneficia de sprijin în vederea diversificării economiei teritoriilor și creării de locuri de muncă de durabile și de calitate: 1.286;

Persoane vor beneficia de programe de reconversie profesională pentru ocuparea locurilor de muncă într‑o economie cu emisii reduse: 6.638.

Suprafețe care vor beneficia de acțiuni de decontaminare și reconversie: 74 ha;

Gospodării sprijinite pentru dobândirea statutului de prosumator: 6.000.

Angella Dumitrașcu

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

%d blogeri au apreciat: