L-am revăzut zilele trecute pe primarul Lucian Resmeriță pe teren, când au demarat lucrările de amenajare a zonei aferente Cinematografului Cultural, care a fost reabilitat și modernizat cu ajutorul celor de la CNI. Se vor amenaja parcări, alei și trotuare, dar și căile de acces către alte obiective importante ale localității.
Instituția cinematografică a căpătat o imagine nouă, modernă, care, cu siguranță, va fi apreciată de toți cei care-i vor trece pragul.
”Cultura și educația vor fi mereu pe primul loc pentru mine. Mă bucură faptul că, proiectul meu de suflet, care vine să întregească proiectul ”Lupeni – capitala culturală”, se apropie de finalizare. Și mă refer aici la Cinematograful Cultural. Modernizarea acestui edificiu va aduce un mare plus pentru cetățenii din municipiul Lupeni, atât cultural, dar și arhitectural, întrucât, prin aspectul modern pe care îl va avea, va aduce și un plus de imagine zonei, mai ales că este situat într-o zonă centrală a municipiului Lupeni, intens circulată. Vom reda obiectivul cinefililor, iar în foaier putem organiza diferite expoziții, lansări de carte și alte evenimente. La Lupeni, nu am mai avut cu toții de mult ocazia să mergem la un cinematograf, iar acest lucru trebuie să reînvie și să privim cu bucurie faptul că, Lupeniul va avea din nou o sală de cinematograf modernă și primitoare. Când vor vedea cum arată sala, ecranul, coridorul și toate celelalte, oamenii se vor convinge că ceea ce susțin nu e deloc exagerat și vor veni să vadă câte un film, așa cum se petrecea pe vremuri. O lucrare foarte generoasă și foarte bine lucrată, iar pe această cale chiar vreau să felicit firma care a lucrat acolo, o firmă bună, cu adevărat profesionistă. Sunt convins că în cel mai scurt timp, două săptămâni, maxim o lună, va veni echipa de la Compania Națională de Investiții ca să se poată face recepția finală, ca mai apoi, și să dăm drumul la filme. Documentele au fost transmise deja către CNI, mai urmează micile clarificări și completări, cum se întâmplă, după care totul se va finaliza și din punct de vedere birocratic. În momentul când se va face recepția finală și avem semnătura domnului ministru, CNI ne va preda nouă amplasamentul și a doua zi vom și putea da în funcțiune cinematografului”, a spus primarul Lucian Resmeriță.
Consiliul local al municipiului Lupeni are și el partea sa de contribuție, acestuia revenindu-i finanțarea cheltuielilor de racordare la utilități a Cinematografului și, mai apoi, cele de întreținere și exploatare. Pentru implementarea acestui proiect de investiții au fost alocate fonduri în sumă de șapte milioane de lei.
Ella Schreiber