Ziua de 1 Octombrie a fost declarată de către Organizația Națiunilor Unite ca Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice.
Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Hunedoara se preocupă în permanență pentru creșterea calității vieții persoanelor în vârstă și a tuturor beneficiarilor, respectarea drepturilor lor, pentru ca aceștia să poată trăi în demnitate. Prin serviciile oferite, contribuim la menținerea sării de sănătate a beneficiarilor, a îngrijirii și supravegherii permanente, a recuperării acestora.
În prezent, în subordinea D.G.A.S.P.C. Hunedoara, funcționează în localitatea Pui un Cămin pentru persoane vârstnice, prin parteneriat cu Consiliul Local Pui, unde sunt ocrotite 14 persoane vârstnice. De asemenea în celelalte centre rezidențiale pentru persoane adulte cu dizabilități aflate în localitățile Brad, Brănișca, Geoagiu, Păclișa, Uricani și Petrila, beneficiază de asistență și îngrijire un număr de 57 de beneficiari cu vârsta peste 65 de ani, din totalul de 351 de beneficiari.
Anul acesta, pentru marcarea Zilei Internaționale a persoanelor vârstnice în centrele aflate în subordinea Direcției, vor fi organizate o serie de activități cum ar fi: sesiuni de informare cu privire la semnificația zilei de 1 Octombrie și dezbateri pe această temă; înmânarea de flori și diplome; desfășurarea unor programe recreative, jocuri de societate și audiții muzicale în cluburile și sălile de sport ale centrelor; susținerea unui program artistic de către elevi al Liceului Teoretic Avram Iancu din Brad ”bunicilor” aflați în centrul din localitate; excursie pentru beneficiarii centrului din Uricani la un schit din împrejurimi; organizarea de mese festive și tombole etc.
Ziua de 1 Octombrie desemnată ca Zi Internațională a Persoanelor Vârstnice este o zi specială pentru toți hunedorenii. Devenită deja o frumoasă tradiție, sărbătorirea acestei zile în centrele noastre rezidențiale se află sub semnul cinstei și respectului pe care îl datorăm persoanelor vârstnice pentru tot ce au însemnat ei pentru comunitatea din care provin.
În această zi de sărbătoare, D.G.A.S.P.C. Hunedoara adresează tuturor seniorilor hunedoreni calde urări de sănătate, viață lungă și liniștită!
LA MULȚI ANI!
DIRECTOR GENERAL, GEANINA MARINA IANC





