Diagnosticul Sistematic de Țară și cele șase căi de dezvoltare

          Diagnosticul Sistematic de Ţară este o analiză elaborată de Banca Mondială pentru o țară parteneră (de obicei la fiecare cinci ani). Analiza ilustrează atât modul în care o țară poate pune capăt sărăciei și încuraja prosperitatea în rândul tuturor cetățenilor, cât și provocările care stau în calea acestor două obiective. SCD își propune să identifice principalele priorități de dezvoltare ale țării, fără a se limita la cele susținute de Banca Mondială prin operațiuni în derulare.

O consultare publică de toamnă a avut loc la Petroșani, în sala de marmură, la eveniment participând reprezentanți ai UAT-urilor din Valea Jiului, primari,consilieri locali, oameni de afaceri, ai mediului academic și ai ong-urilor.

”M-am bucurat să fiu prezent astăzi la întâlnirea organizată de staff-ul Băncii Mondiale în România, la care au participat Anna Akhalkatsi – manager de Țară, România și Ungaria din partea Băncii Mondiale, Emilija Timmis – economist Senior, Banca Mondială și Nga Thi Viet Nguyen, economic Senior, Banca Mondială”.

Potrivit SCD ediția 2018, transformarea României a generat „două Românii”: una urbană, dinamică și integrată în Uniunea Europeană (UE) și  cealaltă rurală, săracă și izolată.

O lecție importantă a fost că, în ciuda creșterii economice impresionante, va fi dificil pentru România să  înregistreze progrese sustenabile în sensul reducerii sărăciei și al încurajării prosperității în beneficiul tuturor cetățenilor, dacă nu vor fi soluționate provocările legate de guvernare. Aceasta presupun consolidarea instituțiilor astfel încât,  toți românii să aibă acces egal la servicii publice de înaltă calitate și oportunități de a-și valorifica potențialul.

Diagnosticul Sistematic de Ţară în România 2023: Principalele constatări, recomandări și cronologie

Actualizarea SCD din 2023 pornește de la premisa că guvernanța și constrângerile instituționale rămân principalele provocări transversale pentru dezvoltarea României, în conformitate cu constatările SCD din 2018. Aceste constrângeri împiedică potențialul României pentru o creștere mai puternică și mai favorabilă incluziunii, furnizarea de servicii publice de înaltă calitate pentru toți cetățenii, îmbunătățirea standardelor de viață pentru români din toate regiunile, crearea de locuri de muncă mai bune în sectorul privat și îmbunătățirea capacitatății de adaptare la și de atenuare a efectelor schimbărilor climatice și dezastrelor naturale.

O populație care îmbătrânește, împreună cu migrația și lipsa competențelor adaptate cerințelor pieței muncii, continuă să restrângă forța de muncă atât de necesară pentru o creștere economică mai puternică. Aceste provocări sunt agravate și mai mult de impactul economic al pandemiei de COVID-19 și al

Actualizarea SCD din 2023 propune șase căi pentru a depăși treptat aceste provocări, atenuând impactul economic al pandemiei prelungite de COVID-19 și al războiului în curs din Ucraina, îmbunătățind calitatea vieții, în special pentru cei mai săraci și vulnerabili, precum și îmbunătățind reziliența în fața schimbările climatice și a dezastrelor naturale.

Angella Dumitrașcu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

%d blogeri au apreciat: