Pe lângă activitatea pe care o desfășoară în Senat, social democratul Cristian Resmeriță este prezent ori de câte ori i se solicită prezența, alături de colegii săi, dar și alături de cetățeni, pentru a le asculta dorințele, este implicat în proiecte umanitare și culturale, face vizite în teren și discută cu diverși specialiști, pe diferite domenii pentru a contribui la dezvoltarea economică și socială a Văii Jiului și a județului Hunedoara.
În cadrul întâlnirilor pe care le are în comisiile de specialitate, acesta a susținut continuarea mineritului în Valea Jiului, respectarea și sprijinirea tuturor categoriilor sociale, etc.
Ca social democrat a urmat doctrinele partidului, dar a venit și cu unele propuneri, care au devenit legi, în decursul anilor, de care se bucură în special hunedorenii și alți români din zonele defavorizate, monoindustriale.
Zilele trecute acesta a fost prezent în municipiul Vulcan, alături de primarul Cristian Merișanu, dar și de alți factori decizionali din primărie și, împreună au demarat un amplu proiect, alături de constructor, asfaltarea în cartierul Colonie din Vulcan. Acea zonă nu a beneficiat niciodată de astfel de investiții majore.
Acesta a stat de vorbă cu cetățenii din zonă, au purtat discuții constructive și a aflat și care sunt doleanțele acestora pentru viitor.
”După cum bine știți, noi, ca social democrați suntem mereu alături de oameni. Trebuie să venim în sprijinul acestora, în sprijinul comunităților defavorizate. Mă bucur că am alături de mine oameni competenți, primari care lucrează în folosul concetățenilor săi și care își onorează cu succes promisiunile făcute. La noi, vorbesc faptele și vreau să-i felicit pe toți aceia care luptă și reușesc să atragă fonduri europene pentru dezvoltare, pentru asigurarea unui nivel de trai corespunzător acestor vremuri în care trăim. Și mă bucur că avem o colaborare constructivă între noi, începând de la cei care elaborează și implementează proiecte, administrațiile locale, Consiliul Județean, ministere și parlament. Chiar dacă vom intra în curând în vacanță parlamentară, voi continua să susţin interesele Văii Jiului şi a locuitorilor ei. Întotdeauna mă consult cu cetăţenii, cu pensionarii, cu mai multe categorii sociale, pentru a afla cu ce probleme se confruntă aceştia. Voi susţine administraţiile locale, proiectele viabile care sunt benefice zonei noastre şi tot ceea ce este constructiv şi benefic pentru Valea Jiului şi pentru hunedoreni”, a spus senatorul social democrat Cristian Resmeriţă.
Angella Dumitrașcu