În sedinta de guvern de luni, Prim-Ministrul Nicolae Ionel Ciucă a aprobat proiectul de ordonanță de urgență inițiat de Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării – România cu privire la cloudul guvernamental. Jalon în PNRR, investiție de aproape 600 de milioane de euro si, mult mai important, un prim pas esențial in transformarea digitală a României.
Încă de la preluarea mandatului, am spus că lucrurile bune trebuie făcute cu respectarea unor principii: cetățeanul in centru, parteneriat public-privat, transparență. Nu a fost ușor, dar am reușit, după un efort care a însemnat aproape 30 de avize de la ministere, agenții si instituții, zile lungi si nopți albe, discuții complicate pentru a ajunge la consens. Este rezultatul unei munci de echipă si le mulțumesc tuturor celor care au contribuit la acest demers.
Mai important este potențialul acestui proiect de a ne schimba in bine viața. De ce are România nevoie de acest “norișor”? Pe de-o parte, pentru că datele românilor trebuie protejate intr-un sistem sigur, centralizat, la costuri mult mai mici decât in prezent. Sunt patru centre de date, care vor asigura reziliența sistemului, România depășind astfel etapa unor sisteme informatice fragmentate, vulnerabile, plasate in fiecare instituție in parte. Important de spus că acest cloud nu va colecta date noi de la cetățeni, ci va asigura un management al datelor pe care instituțiile statului deja le au, management bazat pe transparență, integritate si respectarea drepturilor si libertăților cetățenești.
Pe de altă parte, cloudul guvernamental, prin intermediul unei platforme de interoperabilitate, va permite instituțiilor publice să comunice între ele, fără să mai pună cetățenii pe drumuri si fără să mai taie copaci pe vrafuri întregi de dosare cu șină. Asta înseamnă că nu vom mai pierde timpul pe la cozi interminabile, nu ne vom mai căciuli la ghișee, nu vom mai depinde de replicile acide ale unor funcționari plictisiți care ne mai cer o copie după un act pe care statul, de fapt, îl are deja. Deci productivitate, dezvoltare, modernizare a României si, in general, cetățeni mai fericiți.
In plus, sunt câteva reușite in premieră ale ordonanței de urgență promovate ieri:
- Parteneriatul public-privat va fi asigurat prin cloudul hibrid: inovarea vine din mediul privat, care va fi activ implicat in acest proiect, prin servicii de tip cloud comercial, aplicații etc., in timp ce statul va gestiona in cloudul propriu alte tipuri de date, pe sisteme performante, cu un grad mare de stabilitate si reziliență. Acest sistem hibrid va permite un mix optim între soluțiile private de ultimă generație si sistemele publice care garantează protecția datelor cetățenilor. De altfel, textul ordonanței in ultima variantă include multiple prevederi privitoare la prelucrarea datelor cu caracter personal.
- Marketplace: magazin virtual de aplicații pentru instituțiile publice, care vor putea alege cele mai bune soluții pentru nevoile lor. Asa cum o facem cu toții prin intermediul magazinelor de aplicații din telefoanele noastre inteligente.
- Jurnalizarea accesului si notificări ale cetățenilor: printr-o aplicație dezvoltată de ADR, prevăzută de textul ordonanței, cetățenii vor fi informați cine, când si de ce le accesează datele. Acest “jurnal” nu va putea fi modificat si nici șters fără a lăsa urme, asigurând credibilitatea si transparența sistemului, printr-o soluție de tip blockchain. Am văzut deja cum funcționează asta la frații noștri de peste Prut si știu ca este un sistem perfect fezabil si la noi.
- Includerea instituțiilor publice de nivel local, nu doar a celor de la centru, in platforma de cloud guvernamental.
- Definirea explicită a politicii de cloud first, ceea ce înseamnă ca instituțiile statului vor trebui sa prioritizeze soluțiile informatice compatibile cu serviciile de tip cloud pentru sistemele noi si pentru acele sisteme care ajung la finalul duratei lor de viață.
”In mod evident, toate acestea sunt doar un pas. Transformarea digitală a României nu se încheie odată cu OUG Cloud, dar poate începe si începe cu dreptul. Cu siguranță contractul social între stat si cetățeni poate fi digitalizat și semnat electronic. Sigur Rousseau nu se va supăra. Ne exprimăm convingerea că această formă este adecvată momentului actual, conform angajamentelor României din Planul Național de Redresare și Reziliență, pentru a îndeplini obiectivele de modernizare a statului în relația cu cetățenii, de a crea servicii publice sigure, transparente și rapide, de a eficientiza cheltuielile publice aferente echipamentelor și soluțiilor IT, cu respectarea celor mai riguroase standarde în domeniu. Totodată, Cloud-ul guvernamental va asigura reziliența datelor gestionate de autoritățile publice pe sisteme mai sigure, transparente și moderne. Sunt elemente la care țin în mod deosebit și pe care le-am enunțat inclusiv public, încă de la începutul mandatului meu. Apreciem în mod deosebit dezbaterea publică a acestui proiect, având convingerea că acest schimb constructiv de idei va continua, pe măsură ce acest demers fundamental pentru modernizarea statului român va evolua”, a ținut să transmită ministrul Sebastian Burduja.
Angella Dumitrașcu