În perioada 26-27 aprilie 2022, la sediul Comisiei Europene din Bruxelles a avut loc o importantă reuniune prilejuită de desfășurarea ediției 2022 a ”Smart Cities Marketplace Forum” (Forumul ”Piața orașelor inteligente” – n.t.), în contextul dialogului european pe tema tranziției la energia verde, aceasta fiind, chiar și în contextul reevaluării temporale date de situația conflictului din Ucraina, una din țintele principale asumate de statele europene în următoarele decenii. Organizat în colaborare cu Biroul Convenției Primarilor, Consiliul European pentru Inovare și Agenția Olandeză pentru Întreprinderi, evenimentul s-a bucurat de prezența unor importanți actori europeni din mediul social, politic, economic și administrativ, inclusiv a Comisarului European pentru Energie, Kadri Simson.
În cadrul acestui eveniment, organizat sub patronajul Departamentului pentru Energie al Comisiei Europene, între personalitățile invitate să conferențieze în cadrul lucrărilor Forumului s-a aflat și viceprimarul municipiului Vulcan, prof. Malvine Socaci (vicepreședinte al Organizației PSD Vulcan) aceasta fiind de altfel singurul reprezentant al țării noastre la ”Smart Cities Marketplace Forum 2022”. Invitația lansată acesteia de către organizatorii evenimentului vine după o serie de interviuri și dezbateri preliminare acestui forum, care au avut loc în primele luni ale acestui an în mediul on-line, în care Malvine Socaci a avut intervenții apreciate de participanți.
Și în cadrul lucrărilor ”Smart Cities Marketplace Forum”, discursul prezentat de prof. Malvine Socaci s-a bucurat de aprecieri din partea celor prezenți. ”Există o tendință a creșterii reprezentativității femeilor în politică și în administrație, exprimată clar la nivelul tuturor statelor europene, iar eu cred că această abordare nu poate fi decât una benefică pentru comunități. Am vorbit în cadrul forumului de la Bruxelles despre experiența mea ca viceprimar al municipiului Vulcan dar și despre experiența de aproape trei decenii în viața politică, având convingerea că rolul femeilor în viața publică este unul nu doar important, ci poate fi unul determinant în ceea ce privește dezvoltarea comunităților. Asta pentru că femeile au inițiativă și sunt, în mod evident, buni organizatori și, mai ales, mediatori deseori mai buni decât bărbații. Cred de asemenea că, atunci când femeile și bărbații se implică și lucrează împreună, din pozițiile de decizie care le-au fost încredințate, progresele pe care le poate înregistra comunitatea respectivă, din punct de vedere, economic, social sau cultural sunt mult mai repede vizibile pentru cetățeni”, spune prof. Malvine Socaci, viceprimarul municipiului Vulcan.
În opinia organizatorilor și a participanților la acest forum european, discursul prezentat de Malvine Socaci a fost unul perfect calibrat pe tema principală a dezbaterilor de la ediția din acest an: ”Viitorul este feminin ! Despre femeile lider și o tranziție urbană curată”, fiind cu atât mai important cu cât el a venit la pachet cu o incontestabilă expertiză personală privind privind succesul femeilor în viața politică și administrativă, demonstrată de Malvine Socaci, viceprimarul social-democrat al municipiului Vulcan, care mai mult, vine dintr-o regiune aflată în plin centru de interes la nivel european privind tranziția la energia verde.
În cadrul ”Smart Cities Marketplace Forum 2022” au avut loc, totodată, și discuții privind colaborarea consolidată și modul de transpunere în practică a inițiativelor din cadrul ”Green Deal” – Pactul european privind tranziția la energia verde, inclusiv prin utilizarea oportunităților de finanțare din Fondul pentru Tranziție Justă puse la dispoziția comunităților cel mai afectate de închiderea minelor (așa cum este și Valea Jiului) de către Uniunea Europeană, iar Malvine Socaci este de părere că și din această perspectivă veștile cu care revine de la Bruxelles sunt de bun augur pentru regiunea noastră.
Lasă un răspuns