Aşa cum s-a împământenit din moşi strămoşi, momârlanii din Valea Jiului au dat din nou startul tradiţionalelor nedei, după doi ani de opreliști, din cauza pandemiei, aceste tipuri de evenimente în care participă întreaga comunitate, fiind interzise.
Oamenii din Valea Jiului păstrează şi astăzi cu sfinţenie vechile obiceiuri. Multe dintre ele îşi pierd originile în negura timpului. Momârlanii din comunităţile din Valea Jiului sărbătoresc prin petrecerile câmpeneşti, aşa – numitele nedei, bucuria reînvierii naturii sau cinstesc anumite sărbători religioase ale anului bisericesc. Nedeile sunt sărbători desfăşurate, începând cu prima zi a Paştelui, când în curtea bisericii se pregăteşte o masă plină de bucate. De SFINTELE PAȘTE, a fost din nou, un prilej de întâlnire între membrii comunităţilor, oaspeţii fiind invitaţi de gospodarii locului să le onoreze masa şi să deguste din tradiţionalele bucate care se împart cu acest prilej şi, care, au fost pregătite de cei mai vrednici dintre bărbaţii pricepuţi într-ale gastronomiei. Momârlanii din Jieț au organizat prima nedeie din Valea Jiului din acest an, în prima zi a Paștelui sărbătoare ce a adunat deopotrivă, barabe și momârlani. De nedei, comunitatea din jurul unei biserici pregăteşte o masă comună, sau într-un loc pregătit special pentru astfel de evenimente, inclusiv sus în munte, lângă stânele tradiționale, unde vara se duc, cu oile la pășunat. Numai bărbaţii au dreptul să gătească, pentru că, pregătirea nedeilor e considerată de ei o lucrare liturgică, la care femeile nu au acces. Fac tocană de batal, varza calită şi păsat, o mâncare tradiţională momârlanească din faină de porumb măcinată foarte mare, fiartă cu unt şi multă brânza de oaie veche. Păsatul se da în VALEA JIULUI numai la pomenirea morților. Masa este binecuvântată de preot şi numai după aceea se mănâncă. În timpul mesei mai au un ritual: pun vin într-un colac de pâine scobit şi beau pe rând, în timp ce un vornic spune: „Spornicul să sporească, plugarul să trăiască şi Învierea Domnului s-o cinstească, Hristos o Înviat! Adevărat o Înviat!” Toate nedeile încep după terminarea slujbei de la biserică, respectiv după orele 12.30 – 13.00.
Și în alte localități din VALEA JIULUI vor fi organizate nedei, în funcție de tradițiile locului, primele, chiar începând din Duminica Tomii: la Uricani, Vulcan, Lupeni, Petroșani, etc. Prima nedeia păstorească, a fost pentru prima data atestată documentar în anul 1373. Cert este că semnificaţia istorică a nedeilor se leagă de originea şi vechimea acestor obiceiuri, precum şi rolul lor în stabilirea legăturilor economice, matrimoniale şi culturale dintre românii de pe versanţii Carpaţilor: Parâng, Pasul Vâlcan, Retezat și Șureanu. În această zonă, binecuvântată de Dumnezeu, cu oameni gospodari şi ospitalieri, tradiţia locului este ca, de SFINTELE PAȘTE și în următoarele duminici, aceştia să vină la sărbătorile locului îmbrăcaţi în portul strămoşesc, ca respect faţă de strămoşi, ori în straie noi, care semnifică primenirea trupului şi sufletului, aşa cum se înnoieşte întreaga natură, primăvara.
Angella Dumitrașcu
Lasă un răspuns