La sediul S.E Paroşeni a avut loc licitaţia pentru delegarea serviciului public de furnizare a energiei termice în sistem centralizat, la care au participat reprezentanţi ai Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară „ADI Valea Jiului”.
Până la încheierea ediţiei nu s-au aflat date despre câştigătorul licitaţiei şi este posibil să fie depuse contestaţii. În prezent, Sucursala Electrocentrale Paroşeni furnizează agent termic către Municipiul Petroşani în baza comenzii emise de către SC Termoficare S.A. asigurând apă caldă menajeră 24 ore/zi şi încălzire în intervalul orar 22:00-06:00. Pentru Municipiul Vulcan se aşteaptă solicitare sub formă de comandă pentru perioada următoare. Pentru Municipiul Lupeni, lichidatorul judiciar al SC Universal Edil SA şi-a exprimat intenţia de a se solicita furnizarea agentului termic începând cu data de 03.11.2014, însă hotărârea va fi luată după întrunirea Comitetului Creditorilor. Ca urmare, Asociaţiile de Proprietari/Societăţile comerciale, respectiv proprietarii/Societăţile comerciale cu contorizare individuală, pot să pornească sistemul de încălzire propriu în funcţie de nevoile fiecărui consumator, după luarea măsurilor de evitare a inundaţiilor în apartamente/spaţii comerciale. Începând cu data furnizării încălzirii este interzisă orice intervenţie neautorizată asupra instalaţiilor de termoficare, în vederea executării de debranşări. Prin HCA 24/21.10.2014 s-a aprobat participarea Sucursalei Electrocentrale Paroşeni la licitaţia organizată de Asociaţia de Dezvoltare Intracomunitară Termoficare Valea Jiului pentru preluarea serviciului public de alimentare cu energie termică în sistem centralizat. Pentru asigurarea energiei termice în municipiul Petroşani, consilierii locali au aprobat în ultima şedinţă, prelungirea contractului de concesiune încheiat cu S.C. Termoficare SA până în data de 1 aprilie 2015, iar în cazul în care procedura de licitaţie va fi câştigată de S.E. Paroşeni, contractul de concesiune încheiat cu S.C. Termoficare S.A. va fi reziliat prin acordul părţilor.(E.D.)
Lasă un răspuns