Proiectul de lege iniţiat de deputatul Cristian Resmeriţă va fi promulgat de preşedintele Ponta

      rovana la petrosani cristi     La invitaţia parlamentarilor hunedoreni şi a pensionarilor din Valea Jiului, vinerea trecută a ajuns în Valea Jiului ministrul Muncii, Rovana Plumb.

            La întâlnirea pe care doamna ministru a avut-o cu reprezentanţii pensionarilor minieri au participat şi reprezentanţi ai sindicatelor, primari, parlamentari hunedoreni, primari din Valea Jiului, etc.

            S-au discutat o serie de probleme şi situaţii care ţin de legistaţia muncii, despre modul de calcul al pensiilor celor care au lucrat în grupele de muncă grele şi speciale, cât şi despre problemele pensionarilor privitoare la gratuităţile pe care le au la energia electrică şi termică.

            Deputatul Cristian Resmeriţă a ridicat din nou problema modului de calcul al pensiilor din minerit şi a cerut sprijinul doamnei ministru   pentru iniţiativa legislativă introdusă 14 parlamentari PSD, de reducere a stagiului minim de cotizare de la 30 la 20 de ani

„Vrem să majorăm pensiile mici de la 350 de lei cât ne permite bugetul de stat, luăm în   calcul veniturile de la buget să vedem dacă putem creşte pensia minimă până la 450 de lei. Aceasta este prioritatea noastră zero. Erorile vor fi îndreptate, iar problemele ridicate de oameni îşi vor regăsi rezolvarea. Este vorba în primul rând despre reducerea cuantumului prevăzut în lege pentru grupa de muncă aferentă minerilor, care în loc să se împartă la 20 ani se împarte acum la 30 de ani şi să solicit reducerea acesteia, respectiv luarea în calcul a 20 de ani, ceea ce ar conduce la o creştere a pensiei şi luăm în calcul această solicitare prin modificarea actualei legi. În ceea ce priveşte solicitarea dumneavoastră privind acordarea facilităţilor fiscale şi după anul 2014, evident vorbesc de facilităţile fiscale în ceea ce priveşte compensaţia la energie, aferentă unei cantităţi de cărbune. Ştiu şi de notificarea care este la Consiliul Concurenţei, pe care aţi făcut-o şi dumneavoastră, au făcut-o şi cei de la CEH. Domnul senator Vochiţoiu, deja a luat legătura cu cei din Consiliul Concurenţei. Să sperăm că în maximum două săptămâni să se obţină şi răspunsul de la Comisia Europeană. În ceea ce priveşte preluarea acestei plăţi la Ministerul Muncii, ea, în momentul de faţă ca şi plată, vine prin Ministerul Economiei. Ministerul Muncii funcţionează ca şi casierie de plată numai pe bugetul asigurărilor sociale. Această suplimentare de care beneficiaţi conform legii, şi veţi beneficia până în 2018 şi mai departe până în anul 2027, nu intră în bugetul asigurărilor sociale, intră la bugetul de stat. Vom discuta la nivelul guvernului dacă vom putea să o preluăm noi, la minister şi să creăm această facilitate cum facem şi pentru revoluţionari, să v-o trimitem odată cu talonul de pensii”, a declarat celor prezenţi ministrul Muncii, Rovana Plumb.

Acesta a răspuns şi întrebărilor participanţilor la discuţii. Reprezentantul pensionarilor Ioan Hortopan a dat citire şi celor 19 puncte din lista de revendicări pe care le doresc rezolvate, pentru că “pensionarii minieri s-au săturat de minciunile şi promisiunile făcute până în prezent de unii sau alţii”.

Cum deputatul Cristian Resmeriţă a cerut din nou sprijin pentru recalcularea pensiilor minerilor, ministrul Rovana Plumb a ţinut să declare celor prezenţi: „Acest proiect de lege, după cum ştiţi a trecut de Senat şi trebuie să treacă şi de Camera Deputaţilor. Îl băgăm ca prioritate legislativă. Am vorbit cu deputatul Florin Iordache, care este preşedintele Comisiei de Muncă, pentru a trece ca prioritate legislativă, în aşa fel încât legea să fie aprobată. Sunt convinsă că apoi, legea va fi promulgată de preşedintele Ponta, pentru că eu ştiu, are sprijinul majorităţii românilor, ca să putem continua lucrurile pe care le-am început”.

„Vreau să-i mulţumesc doamnei ministru că a vizitat Valea Jiului. Ne-am întâlnit cu reprezentanţii pensionarilor minieri, cu alte categorii sociale şi aţi văzut că s-au discutat probleme stringente, punctuale, discuţiile au fost destul de aprinse, dar doamna ministru Rovana Plumb a înţeles tot, a dat şi unele răspunsuri. Ştiţi că din 2012 mă zbat să îndreptăm o eroare care s-a făcut cu stagiul de cotizare, care trecuse la începutul anului 2011 de la 20 de ani la 30 de ani, prin decizia guvernului Boc, iar pensile minerilor au scăzut cu peste 33 la sută. Proiectul de lege fost respins de fostul ministru liberal al Muncii şi cred că acum avem mari şanse să îndreptăm această greşeală. Doamna ministru Rovana Plumb a înţeles acest lucru şi mai important este ca această lege să intre în recalcularea pensiilor oamenilor care au ieşit din sistem în ultimii trei-patru ani şi vom avea cu siguranţă, şanse de izbândă”, a precizat deputatul Cristian Resmeriţă.

Trebuie precizat că la 25 septembrie a.c., împreună cu un grup de 13 deputaţi şi senatori PSD, deputatul Cristian Resmeriţă a iniţiat Propunerea legislativă nr.530/2014 de completare şi modificare a aliniatului 5 al articolului 56 din Legea nr. 283/2010, privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare. În momentul în care această lege va fi promulgată de viitorul preşedinte al României, cea mai mare promisiune electorală a deputatului Resmeriţă va fi îndeplinită şi cea mai mare nedreptate făcută minerilor de guvernarea Boc-Băsescu va fi îndreptată. (V.J.)

Comments are closed.

%d blogeri au apreciat: