„Sport, Siguranță și Bun-Simț pe pârtia Mutu” este un proiect al asociației Bun-Simţ Turistic, sprijinit de Decathlon România și este realizat în parteneriat cu administrația publică locală a municipiului Lupeni.
Pe pârtia Mutu au început încă de ieri, montarea pernelor de protecție și a gardurilor de delimitare și semnalizare a zonelor cu risc de accidente. Toate elementele care vor fi montate sunt marca Liski, produse certificate de Federația Internaționala de Schi.
”Astăzi ne-am început ziua devreme, la ora 5.00 dimineața. Am pornit spre Straja, cu un camion plin cu perne de protecție, garduri din plasă și stâlpi. După câteva peripeții, am ajuns cu bine și ne-am apucat de treabă. Până la lăsarea serii, am reușit să transferăm materialele în stațiune și chiar să montăm câteva perne”, au transmis inițiatorii proiectului.
Campania #BunSimtTuristic este un apel public pentru respectarea naturii, a zonelor turistice și obiectivelor turistice de patrimoniu cultural de interes turistic.
Această inițiativă este de atitudine civică, neafiliată politic în niciun fel și nu are caracter comercial.
Pentru buna desfășurate a proiectului s-au implicat și cei de la Salvamont.
”Vreau să le mulțumesc inițiatorilor proiectului, care, iată, vin acum în sprijinul iubitorilor sporturilor de iarnă. În weekendul trecut Straja a fost vizitată de peste 6000 de turiști, ceea ce o situează în topul stațiunilor montane. Era nevoie de prezenta acestor materiale de protecție, iar loggo-ul ales
”Sport, siguranță și bun simț pe Pârtia Mutu” reprezintă toate elementele reprezentative ale stațiunii noastre”, a ținut să transmită și primarul municipiului Lupeni, Lucian Resmeriță.
Angella Dumitrașcu