Senatorul Cristian RESMERIȚĂ: ”Bine ați revenit în marea familie social-democrată!”

           Senatorul social democrat Cristian RESMERIȚĂ a venit cu o veste bună în conferința de presă, organizată luni, 20 decembrie, în special pentru locuitorii municipiului Vulcan, dar și pentru Valea Jiului. Primarul Cristian Merișanu se reîntoarce în marea familie social democrată, întărind astfel rândurile, pentru a implementa cu succes proiectele de dezvoltare a zonei.

”Vreau să vă spun că astăzi am un mare motiv de bucurie și doresc prin dumneavoastră să împărtășesc această bucurie, în principal, cu locuitorii din municipiul Vulcan, dar și cu locuitorii din Valea Jiului. Este vorba de faptul că domnul primar se întoarce acasă! Dumnealui este de un an de zile primar al municipiului Vulcan. Schimbările în bine care se petrec acolo de când a fost ales în funcție prin votul exprimat de cetățeni cred că sunt vizibile pentru toată lumea, chiar dacă unii sunt prieteni sau alții adversari politici ai domnului Merișanu, munca și realizările sale în primul an de mandat,  nu pot fi sub nicio formă contestate. Eu spun că Vulcanul merge într-o direcție bună, a început să se dezvolte foarte bine în ultimul an de zile și meritul principal pentru toate acestea aparține, fără nici un fel de discuție, domnului primar Cristian Merișanu, alături de echipa pe care o are în jurul dumnealui, consiliul local și funcționari, pentru că fără ei nici domnul primar – și nici un primar, nu poate să facă treabă foarte bună. De astăzi,  domnul Merișanu revine, cum am spus, acasă. Se alătură echipei Partidului Social Democrat din Valea Jiului, echipei PSD din județul Hunedoara. Practic, dumnealui, a avut o pauză de un an de zile, în care nu a fost membru al PSD, din ultimii peste 20 de ani! Este unul dintre cei mai vechi membri ai PSD la nivelul Văii Jiului, cu peste două decenii vechime, iar în urmă cu un an, în contextul politic de atunci, dumnealui a decis să candideze. A ales la vremea respectivă un alt partid, nici nu mai contează, deoarece trebuie să ne uităm înspre viitor. Însă eu,  întotdeauna l-am simțit ca fiind social-democrat. Iar acțiunile sale au demonstrat asta, iar sufletul acestui primar a fost și este de stânga. Mă bucură faptul că revine alături de noi, alături de PSD. Din acest moment, deci de azi, vreau să vă anunț oficial că domnul Merișanu devine coordonator al PSD Vulcan și va conduce atât activitatea administrativă, cât și activitatea politică, bineînțeles că vorbim de activitatea politică a Partidului Social Democrat la nivelul municipiului Vulcan. Îi urez încă o dată domnului primar: bine ați revenit acasă, bine ați revenit în marea familie social-democrată!”, a declarat în cadrul conferinței de presă, senatorul Cristian Resmeriță.

În intervenția sa, primarul Cristian Merișanu își dorește să facă lucruri bune pentru Vulcan alături de echipa sa,  iar organizația vulcăneană să devină la fel de puternică ca cea din Lupeni.

”Această decizie îmi aparține, fiind o hotărâre pe care în mod practic am luat-o în urma consultărilor avute cu cetățenii municipiului Vulcan. Foarte multe persoane m-au contactat și cereau să mă reîntorc în PSD, știind că împreună putem face lucruri mult mai bune pentru Vulcan. Pe de altă parte, în viață în orice îți propui, nu poți să faci lucruri de unul singur. Este mult mai bine când ești într-o echipă, iar cu cât e mai mare și mai puternică această echipă, cu atât mai mult rezultatele se văd și vor fi la nivelul așteptărilor. Se știe că la Vulcan avem o alianță cu Partidul Social Democrat încă de dinainte să depunem Jurământul, astfel încât avem în consiliul local 12 consilieri din cele două partide, creând majoritatea. Avem primar, avem viceprimar, avem consilieri, deci, practic nu mai avem nici un motiv să spunem că nu putem face lucruri bune pentru Vulcan. În acest an, așa cum spunea și domnul senator, foarte multe lucruri am făcut pentru Vulcan, împreună, am făcut un bilanț și suntem mulțumiți, dar întotdeauna este loc și de mai bine! Nădăjduim să facem mult mai multe lucruri pentru Vulcan, pentru Valea Jiului și de aceea cred că această echipă va reuși treaba asta! Voi prelua coordonarea PSD Vulcan și voi face din echipa PSD Vulcan ceea ce ea a fost odată, adică o echipă puternică la nivelul celei din municipiul Lupeni. Împreună, noi, PSD, am avut întotdeauna la alegeri niște rezultate printre primele pe țară. De aceea,  sperăm ca și la următoarele alegeri Lupeniul și Vulcanul, organizațiile noastre social-democrate să fie pe primele două locuri ca număr de voturi, la nivelul țării, dacă se poate.(…) Împreună cu mine merge întreaga mea echipă. Toți cei care au fost lângă mine, toți susținătorii mei sunt și astăzi lângă mine și așa cum v-am spus mai devreme împreună am luat această hotărâre! Atât locuitorii din Vulcan, cât și toți cei care m-au susținut m-au rugat să fac acest pas. Nu am nici un regret,  pentru că acolo unde m-am dus mi-am făcut datoria, am adus voturi pentru cei la care m-am dus, și pot să spun fără lipsă de modestie că eu am crescut cu PSD, și nu acel partid la care m-am dus,  m-a crescut. Le mulțumesc tuturor celor care au fost lângă mine și m-au ajutat în acest an, dar acum,  este momentul să trecem la un alt nivel! Este foarte important să ne uităm înspre viitor, să știm ceea ce vrem să facem de-acum înainte. Deci, toată echipa care a fost lângă mine vine cu mine către acest proiect social-democrat, pentru Vulcan, pentru Valea Jiului și, de ce nu, pentru județul Hunedoara!”, a  ținut să spună și primarul Cristian Merișanu.

La nivel național cei din Pro România sunt tot mai aproape de PSD. Cristian Merișanu nu și-a dat demisia din PRO România și nici nu s-a reînscris în PSD, deci nu își va pierde mandatul de primar.

”Foarte mulți membri, ba chiar toți, din echipa domnului primar, se vor înscrie în PSD. Vă spun încă de la început, ca să nu mai fie discuții pe subiectul acesta, nici consilierii Pro România nu vor semna  încă adeziuni la PSD, dar se vor integra în echipa PSD”, a conchis senatorul social democrat.

Elena DRAGOMIR

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

%d blogeri au apreciat: