Concurs cu subiecte servite la Spitalul de Urgenţă Petroşani

           foto candidati spital Contestaţii care cer anularea concursului pentru managerul Spitalului de Urgenţă Petroşani, revocarea preşedintelui CA şi eliminarea din concurs a actualului manager din cauza gravelor probleme acumulate la unitatea sanitară şi reorganizarea altuia transparent, corect, la care să participe mai mulţi candidaţi. Contestaţiile au fost respinse fără să se refere la motivul contestaţiei: grave deficienţe în organizarea concursului.

Spitalul de Urgenţă Petroşani, o instituţie publică esenţială pentru sănătatea populaţiei din Valea Jiului şi nu numai, datorită calităţii profesionale a medicilor, a devenit stat în stat. Asta pentru că gradual s-a instituit o stare de teroare, de decădere în calitatea actului de management, de coborâre a stachetei interumane. Nici un raport de activitate nu a fost făcut public, dimpotrivă s-au luat măsuri de genul confidenţialităţii pentru ca nimic să nu răzbată în exteriorul Spitalului. Dar scadenţa a venit săptămâna aceasta când, conform legii, s-a     organizat concurs pentru ocuparea postului de manager, mandatul actualului   manager, Alin Vasilescu, expirând la 16 octombrie.

La concurs s-au înscris trei candidaţi – Alin Vasilescu, Ovidiu Ionescu şi Constantin Stancu – toţi trei trecând de proba dosarelor care au conţinut toate     documentele impuse prin Ordinul Ministerului Sănătăţii. Fiecare candidat a plătit o taxă de participare de 8 milioane lei vechi, iar comisia de examen avea obligaţia să le pună la dispoziţie tot ce era necesar pentru a se pregăti. Comisia, care a lucrat la ordinele actualului manager a făcut totul pentru a le pune beţe în roate celorlalţi candidaţi, unul dintre aceştia fiind purtat trei zile pentru a i se elibera o situaţie/bibliografie pentru a-şi întocmi proiectul de management.

Luni, 6 octombrie, când a avut loc prima probă a examenului, cea a testului grilă cu 50 de întrebări, cu câte 2-5 variante de răspuns, întrebări care aveau ca bază un test foarte amplu al Şcolii Sanitare de Sănătate Publică şi Management Sanitar Bucureşti de sub patronajul MS, dar care puteau fi modificate de comisia de examinare, condusă de preşedintele Consiliului de Administraţie, dr. Dumitra Ştefan. Doamna Ştefan este medic dermatolog la Deva, cu contract de două zile pe săptămână la Spitalul Petroşani, fapt care ar putea fi invocat drept conflict de interese.

La Spital circula zvonul că examenul este aranjat, actualul director va fi şi… următorul, iar medicul Ovidiu Ionescu că ar fi „mâna moartă” pentru ca acest examen să aibă loc. Participarea lui Constantin Stancu a fost luată în derâdere deşi acesta îndeplinea toate condiţiile impuse de lege.

La prima probă, managerul în funcţie a intrat în sala de concurs însoţit de alaiul compus din membrii comisiei, terminând lucrarea în timp record. Doar ceva mai mult de un sfert de oră i-a trebuit lui Alin Vasilescu pentru a demonstra cât de bine este pregătit, atât de bine pregătit încât a sesizat că una din întrebările testului era greşită… atrăgând atenţia asupra acestui fapt. Atâta doar că la verificarea unui grup de „cârcotaşi”, doar timpul efectiv de lecturare a întrebărilor plus variantele de răspuns, fără procesarea/timpul necesar pentru a înţelege ceea ce se cere, a fost de 11,32 minute. Cei care s-au îndoit de genialitatea concurentului manager încă în funcţie, au aflat de la acesta că „practica” l-a ajutat să ştie tot. Care „practică” nu a precizat, pentru că practic SUP e îngropat în datorii, iar angajaţii trăiesc cu frica de a-şi pierde serviciul.

Punctaj de mondiale

După punctajul obţinut în urma corectării lucrărilor, care s-a făcut în propriul birou, actualul manager a obţinut un punctaj care l-ar putea propulsa în scaunul de director al OMS.

Punctajul maxim, nemaiîntâlnit în istoria concursurilor naţionale de acest tip – 10 – a fost obţinut de Alin Vasilescu, urmat de Ovidiu Ionescu, care susţine că s-a pregătit temeinic, cunoscând şi sistemul şi cererile ministerului de resort, a obţinut un punctaj de 5.8, moment în care a aflat că nu mai poate continua concursul, respectiv susţinerea proiectului şi interviul pentru că nu a obţinut punctajul de care habar nu avea că este o condiţie esenţială.

„Dacă ştiam, nu mă axam pe proiectul de management atât de mult pentru că în viziunea mea acest proiect este mai important, având în vedere starea Spitalului, decât cunoaşterea pe dinafară a legilor pe care le cunoşteam şi un manager le are tot timpul la îndemână”- a precizat Ovidiu Ionescu.

Cei doi contracandidaţi ai lui Alin Vasilescu au făcut contestaţii cerând anularea concursului şi reorganizarea acestuia într-un cadru universitar, transparent, corect, chiar cu presa în sala de concurs, şi revocarea actualului preşedinte al CA al SUP, Dumitra Ştefan, care se află în conflict de interese fiind medic la Spitalul Judeţean de URGENŢĂ Hunedoara, având interese pentru retrogradarea Spitalului de la Petroşani.

Un alt motiv al contestaţiilor este lipsa ştampilei de control de pe paginile tuturor filelor testului din examen, lucru ce putea crea situaţia de a ataşa paginile gata rezolvate.

Apoi, actualul manager al SUP nici nu mai putea participa la acest consurs pentru că trebuia demis din funcţia de director după trei luni de acumulare de datorii, pentru că doar la 6 luni (sau două luni conform spuselor preşedintei CA în presa locală) datoria se ridică la 5.318.106, 04 ron.

Dar preşedinta CA şi a comisiei de examinare Ştefan Dumitra „l-a scos” declarând public că managerul a explicat acest lucru (datoriile)… şi gata.

Apoi la la rubricile Credit-Debit, adică acum e şi totuşi nu e, apar bonurile de masă de care se plâng toţi salariaţii că nu le primesc de când Alin Vasilescu a venit la conducerea SUP. Ar mai fi un motiv foarte grav: actualul manager este acţionat în judecată pentru nepunerea în aplicare a unei hotărâri judecătoreşti… şi conform aceluiaşi Ordin al Ministerului nu are voie să candideze la asemenea funcţie.

Dr. Ovidiu Ionescu a declarat că a depus împreună cu Constantin Stancu aceste contestaţii pentru modul cum acest concurs a debutat, prin sfidare, umilire şi implicit prin punerea în pericol a însăşi existenţei acestui Spital care se află în cădere liberă, considerând că lucrurile merg prost şi foarte prost.

La Mircurea Ciuc, spre exemplu, la un asemenea concurs au fost 16 candidaţi, iar cel mai bun a obţinut un punctaj de 8,5. Judeţul Hunedoara este singurul judeţ din ţară unde un alt candidat a obţinut aceeaşi notă 10, la fel ca la Petroşani. Asta probabil pentru a fi siguri că va fi manager cine trebuie fără nici o emoţie de… competiţie.

Contestaţiile înaintate de cei doi candidaţi au fost respinse, printre alte motive precizate fiind acela că doar nota obţinută trebuia contestată.

„Ni s-a respins în bătaie de joc pentru că eu, de exemplu, am contestat modul defectuos al organizării acestui examen. Eu nu ţin să fiu manager pentru că este o responsabilitate şi o muncă titanică să scoţi acest spital din situaţia în care se află. Eu vreau să participe cât mai mulţi candidaţi şi cel mai bun să câştige pentru a păstra acest spital. Şi administraţia locală ar avea de câştigat pentru că au oameni chiar cu carnete de partid competenţi, buni organizatori şi cărora le pasă, s-ar implica. Asta este ideea, nu să devenim spital orăşenesc pentru că alţii, înaintea noastră, s-au zbătut să avem spor de Valea Jiului şi spitalul trebuia să evolueze. Au fost perioade când a mers ca uns, deci se poate dacă se vrea” – a declarat Ovidiu Ionescu, medic specialist.

Constantin Stancu a declarat la rândul lui că o mână de gospodar, care să ştie să valorifice directorii specializaţi ai spitalului, personalul administrativ poate face faţă cu brio şi poate pune pe linia de plutire SUP. În Valea Jiului au mai   existat firme mari de interes general care erau ca şi moarte şi au fost salvate de astfel de oameni şi acum merg chiar bine, pe investiţii şi dezvoltare. „Nu trebuie să fii medic chirurg de renume ca să poţi administra un spital, ci doar să cunoşti bine sistemul şi să fii bun gospodar, cu idei şi spirit de colaborare şi echipă, să alergi să găseşti soluţii pentru că ele există”.

De precizat că deşi li l-au respins contestaţiile celor doi candidaţi, aceştia vor continua traseul legal, până la Ministerul de resort şi dacă se impune şi în instanţa de judecată pentru că, spun aceştia, este vorba de soarta spitalului, dar şi de faptul că echipa de conducere de pe acest palier local până la judeţ se comportă ca pe tarlaua proprie nederanjaţi fiind de nimeni în abuzurile săvârşite, ba mai mult par a fi încurajaţi şi nimeni nu înţelege care sunt adevăratele interese.

Bomboana de pe coliva acestei situaţii a pus-o chiar preşedinta CA a Spitalului, Dumitra Ştefan, care a declarat că schimbarea sau păstrarea managerului este strict problema administraţiei publice locale şi că nici ministrul nu poate interveni. Adică poate face arşice un manager spitalul, fără probleme… Atunci de ce nu se numeşte direct managerul şi nimeni nu mai are ce comenta!

Se ridică o altă întrebare foarte importantă: administraţia publică locală a primit rapoarte amănunţite cu situaţia REALĂ a Spitalului de Urgenţă Petroşani?                                                                                                                             Ileana Firţulescu

 

 

 

 

One comment

  1. ion spune:

    cand o incepe ,, amicul scotian ” sa discute cu nenea doctorii ca la barul lui cu: ,, bai ” si ,,ce p..a mea vrei” sa vezi management performant…….:-))))))))))))))))))

%d blogeri au apreciat: