Senatorul CRISTIAN RESMERIȚĂ: ”Nu putem accepta ca o guvernare iresponsabilă să aducă românii la sapă de lemn”

             Într-o conferință de presă, organizată zilele acestea, senatorul Cristian Resmeriță a abordat mai multe subiecte, dar,  a punctat foarte bine ceea ce se întâmplă cu societatea românească, cu neajunsurile cu care se confruntă acum românii, cauzate de exploziile de prețuri și totala lipsa de reacție a actualului guvern, de a contracara creșterea prețurilor la energie electrică și la gaz.

S-a reluat și activitatea parlamentară în format hibrid, se dezbat legi importante, atât în plen cât și  în comisii.

”Ar trebui să fim puțin mai echilibrați, să găsim niște soluții de dialog pentru a face lucruri bune. În momentul de față, din punctual meu de vedere, țara este TOTAL BLOCATĂ  și mie personal mi se pare că  facem niște pași în urmă din punct de vedere al nivelului de trai. Ceea ce s-a întâmplat până în prezent, este o nimica toată, față de ceea ce se va produce în perioada imediat următoare,  cu creșterea prețurilor la electricitate și la gaze. Nimeni nu spune că nu trebuie să ne aliniem cerințelor comunității europene, prin liberalizarea pieței,  dar  nu este normal ca acesta să se dubleze sau să crească și mai mult. Poporul român este în imposibilitatea de a lupta, pentru că fără gaz metan și fără electricitate nu prea poți să-ți desfășori alte activități. Văd că acum, guvernul este mai preocupat de luptele interne din partid, nu caută soluții pentru atenuarea efectelor scumpirilor și este indiferent la ceea ce se întâmplă, chiar în condițiile în care are și soluțiile, aplicarea prevederilor legale adoptate în perioada în  care PSD s-a aflat la guvernare, respective mărirea pensiilor cu 40%, dublarea alocațiilor, aplicarea legii salarizării, etc. Eu mărturisesc că nu am crezut că este posibil ca un guvern să ignore respectarea unor legi în vigoare, care sunt de fapt soluțiile pentru rezolvarea problemelor cetățenilor. Așa ceva este periculos și inadmisibil și de aceea o spun cu toată tăria și convingerea că, actualul guvern Cîțu trebuie să plece imediat de la conducere  și nu-mi doresc ca PSD să fie atras într-o capcană a politicienilor de drepta, care-și dispută acum funcțiile în partid”, a spus senatorul social democrat Cristian Resmeriță.

Acesta a precizat că, alături de colegii săi de partid va vota orice moțiune de cenzură, care are ca și scop căderea acestui guvern, incapabil.

”Nu ne interesează luptele interne ale politicienilor de dreapta, nu vrem să fim  folosiți ca săgeată în aceste lupte, dar  nici nu putem accepta  ca o guvernare iresponsabilă, să aducă românii la sapă de lemn”, a mai spus senatorul.

Acesta a făcut și un anunț care va da fiori multor români. Actualul guvern vrea să anuleze o ordonanță de urgență, prin care, românii care vor avea datorie și un leu, la utilități, pot fi debranșați de la curent sau gaze, măsura de protecție socială, va dispărea complet.

Pensiile nu au fost mărite, iar acum, executivul cu specialiștii din Ministerul Muncii vor să mărească stagiul de cotizare a celor care lucrează în  minerit.

Până la ora actuală  se menține prevederea legislativă care permite angajaților din minerit ieșirea la pensie la 45 de ani, dacă au 20 de ani cotizați. Însă, din  informațiile pe care acesta le deține, senatorul hunedorean atrage atenția că la nivel guvernamental, se dorește schimbarea acestei prevederi.

”Vreau să trag în acest sens,  un semnal de alarmă. Din informațiile pe care le am din cadrul Ministerului Muncii, știți că nu vorbesc decât atunci când sunt foarte sigur, actualul Guvern dorește să modifice din legile pe care eu le-am făcut, pentru ca oamenii să nu mai aibă aceste pensii bune. Pregătesc inclusiv ca stagiul de cotizare să fie modificat de la 20 la 25 de ani. Inclusiv pensiile care sunt în calcul în momentul de față, riscă să fie recalculate și împărțite la 25. Erau înainte la 30, iar eu am făcut modificarea legislativă, s-au dus la 20 împărțire și s-au dublat pensiile. Guvernul dorește să facă modificarea prin ordonanță. Inclusiv pensiile celor care sunt în plată în momentul de față pot fi afectate ca și punctaj. Atrag atenția reprezentanților PNL, că ei au rămas la conducere. PNL Hunedoara are și deputat, are și senator. Îi rog să facă în așa fel încât să apere cetățenii din județul Hunedoara pentru că sunt la guvernare. Le promit că dacă se întâmplă lucruri nefavorabile pentru Valea Jiului o să-i fac eu suficient de cunoscuți. O să le pun pozele peste tot să-i cunoască lumea care trece pe stradă, să-i întrebe de ce ne afectează veniturile și pensiile”, a conchis senatorul Cristian Resmeriță.

În cadrul conferinței s-au mai dezbătut și alte teme cum ar fi: viitorul Văii Jiului și proiectele încă necunoscute care urmează a se implementa; în viziunea senatorului hunedorean, dezvoltarea putând fi făcută doar printr-o viziune comună, cu proiecte de impact pentru toată Valea Jiului.

Vom reveni  cu un amplu material pe această temă.

Angella Dumitrașcu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

%d blogeri au apreciat: