A demarat proiectul de amenajare a parcărilor din stațiunea Straja

           Așa cum am anunțat încă de la începutul anului, obiectivul, “Modernizare și reabilitare drumuri, alei și parcări, municipiul Lupeni – zona 5 Straja” a fost inclus în hotărârea Consiliului Județean Hunedoara nr.103/2020 privind  actualizarea portofoliului de proiecte din cadrul Planului de dezvoltare a județului Hunedoara 2014-2020 aprobat prin Hotărârea Consiliului Județean Hunedoara nr. 131/2017.

Peste  un milion de lei reprezintă valoarea acestui contract. Vrem să avem un turism competitiv în județul Hunedoara, iar pentru asta suntem determinați să facem tot ceea ce depinde de noi pentru a crea condițiile necesare. Una dintre priorități este amenajarea acestei parcări,  proiectul fiind demarat în asociere cu administrația locală din Lupeni. Vor fi create sute de noi locuri de parcare, iar turiștii se vor putea bucura de tot confortul”, a declarat președintele C.J HD Laurențiu Nistor.

Contractul vizează strict modernizarea parcării publice din zona de agrement de la baza stațiunii Straja. Lucrările ce urmează a fi executate constau în realizarea unei parcări moderne, pe o suprafață totală de 5.526,75 mp, cu locuri de parcare realizate pe o suprafață de 3.159,45 mp, respectiv cu modernizarea căilor de acces în parcare pe o suprafață de 2.367,30 mp. Lucrările mai includ: delimitarea parcajelor de spațiul lateral prin borduri de tip A 20 x 25 cm, realizarea unor parcări speciale destinate persoanelor cu handicap, reorganizare zone verzi existente rezultând o suprafață de 1.240 mp de spațiu verde, preluarea și evacuarea apelor pluviale din incinta parcării printr-un sistem de canalizare prevăzut cu guri de scurgere, lucrări de semnalizare verticală și orizontală, pozarea tuburilor gofrate cu cablu de tragere pentru LES, care va asigura iluminatul parcării amenajate.

 ” După cum bine știți și dumneavoastră și din intervențiile pe care le-am avut de nenumărate ori, situația parcărilor din stațiunea Straja este una care ne preocupă de foarte multă vreme și am căutat în permanență soluții, în primă fază pentru a identifica și a extinde locurile de parcare, mai apoi pentru a trece la modernizarea acestora. În ultimii ani, cu eforturi deosebite, am reușit să facem pași semnificativi în această direcție, motiv pentru care stațiunea Straja a devenit una dintre cele mai apreciate stațiuni turistice de iarnă din România. Suntem gazde ospitaliere și ne dorim să asigurăm turiștilor noștri servicii publice de cât mai bună calitate, lucru pe care l-am făcut și-l vom face în continuare. Sprijinul pe care-l primim în acest sens de la Consiliul Județean Hunedoara este unul esențial, pentru că implementarea acestui proiect va aduce mai multă siguranță și mai mult confort pentru turiștii care vor veni la Straja și care-și vor putea parca mașinile în mod corespunzător la parcarea de la baza telegondolei. Apreciez implicarea partenerilor noștri de la Consiliului Județean Hunedoara  în derularea acestei investiții majore,  care va avea un impact pozitiv asupra dezvoltării turismului într-una din cele mai apreciate stațiuni turistice din județul nostru”, a declarat Lucian Resmeriță, primarul municipiului Lupeni.

Potrivit contractului de execuție al acestei investiții, muncitorii de la Zona D din Petroșani,  au la dispoziție  doar patru luni pentru a finaliza lucrările. Ambiția constructorului este de a-și mobiliza toate resursele umane și materiale,  în așa fel încât,  la debutul sezonului de schi din acest an, turiștii care vor alege Straja ca destinație să găsească la baza domeniului schiabil o parcare modernă, sigură, care să satisfacă toate cerințele actuale.

O dezvoltare coerentă, bazată pe proiecte viabile așa cum prevede și noul program de tranziție, ce se va derula în Valea Jiului și implicit la Lupeni, poate aduce, pe viitor la bugetul local peste un milion de euro. Primăria municipiului Lupeni își dorește dezvoltarea domeniului schiabil în stațiunea Straja prin atragerea de fonduri nerambursabile sau guvernamentale în acest sens.

Stațiunea Straja este  vizitată săptămânal de mii de turiști din toată România, fie că vin în tabere sau în pelerinaj la Schitul din Straja. Stațiunea este una în care raportul de calitate a serviciilor și prețul plătit pentru acestea este  unul acceptabil pentru toate buzunarele.

Iar sezonul de  iarnă  2020-2021 a fost cel mai bun din toate timpurile, de când există stațiunea, în ceea ce priveștea fluxul de turiști și sumele încasate de la aceștia.

Aici, au contribuit din plin  campaniile de promovare a staţiunii,  materialele de presă şi târgurile de turism unde s-a făcut lobby pentru prezentarea zonei Văii Jiului şi  a domeniului schiabil din Straja.

Iar investițiile continuă în această perioadă, mai multe detalii urmând a fi prezentate, într-un amplu articol, în numerele viitoare.

Angella Dumitrașcu

Comments are closed.

%d blogeri au apreciat: