Meseria de salvator montan este o meserie deja recunoscută și apreciată în cadrul meseriilor din România. De ceva vreme aceasta este și certificată, iar Seviciul Public Județean Salvamont Hunedoara este acreditat, o dată la cinci ani, să desfășoare activități de prevenire a accidentelor montane și de salvare în munți, iar cele două formații salvamont din cadrul acestuia sunt certificate din punct de vedere al capacității operative de intervenție să desfășoare activități de prevenire a accidentelor montane și de salvare în munți. Au fost reacreditați pentru următorul stagiu de cinci ani, inclusiv formația SALVAMONT VALEA JIULUI.
În această perioadă salvamontiștii hunedoreni au întreprins mai multe acțiuni de curățire și refacere a traseelor turistice din zona montană a Masivului Retezat și din M-tii Orăștiei.
Au fost degajate de căzături potecile din zonele împădurite și au fost împrospătate coloristic semnele, stâlpii și tablele indicatoare. Parte din aceste acțiuni au fost făcute în colaborare cu membri ai Parcul Natural Grădiștea Muncelului-Cioclovina. Acțiunile vor continua și în zilele următoare în cadrul programului anual de remarcare a traseelor turistice.
Salvatorul montan este persoana calificată profesional să desfășoare activități de patrulare preventivă, de asigurarea permanenței în bazele, punctele și refugiile SALVAMONT, de căutarea persoanei dispărute, acordarea primului ajutor medical în caz de accidentare și transportarea accidentatului sau a bolnavului până la predarea acestuia la Ambulanță / SMURD / elicopter sau la prima unitate sanitară.
Echipele de salvatori montani sunt formate din personal angajat și din voluntari, toți având aceeași pregătire profesională. În România profesia de salvator montan este reglementată prin legea nr. 200/2004 completată cu OUG nr. 109/2007 și este încadrată la Profesiile reglementate pentru care durata de studii este inferioară duratei de 3 ani de studii superioare, având codul COR 541904. În conformitate cu art. 24 din H.G. 77/2003 privind instituirea unor măsuri pentru prevenirea accidentelor montane și organizarea activității de salvare în munți poate deveni salvator montan orice persoana care îndeplinește cumulativ următoarele condiții: are vârsta de cel puțin 18 ani; nu are antecedente penale; are o stare de sănătate corespunzătoare confirmată prin fișa medicală; a parcurs formele de pregătire profesională și a efectuat un stagiu de aspirantura, stabilite de Asociația Națională a Salvatorilor Montani din România; are o conduita demnă și morală; a promovat examenul de atestare în profesie organizat de Asociația Naționala a Salvatorilor Montani din România.
”Profesia de salvator montan presupune riscuri asumate, impune foarte bune aptitudini sportive, fizice și psihice, bună pregătire în orientarea în teren, prim ajutor, capacitate de observare, analiză și decizie, abilități interpersonale dezvoltate, capacitate de lucru în echipă, program de lucru îndelungat, imprevizibil și în condiții grele: stres, întuneric, condiții meteo extreme, încărcare psihică mare, mediu infestat microbiologic, influență permanentă a factorilor de risc, etc. Dacă la toate acestea adăugăm, caracterul voluntar, fără foloase financiare al activității, pentru salvatorii voluntari, sau remunerația mică a celor angajați, firesc se poate pune și întrebarea, de ce să fii salvator montan? Răspunsuri pot fi multe, mai mult sau mai puțin relevante, dar, cel mai aproape de adevăr este cel care descrie împlinirea sufletească pe care o oferă aceea fracțiune de secundă în care simți senzația unică pe care ți-o dă sentimentul că ai salvat un om, a cărui viață, într-un anumit moment, a fost doar în mâinile tale și ale colegilor tăi de echipă. Vă invităm să fiți alături de noi, să descoperiți frumusețea acestei activități și, chiar dacă nu aveți abilitățile necesare pentru a deveni salvator montan, oricine, indiferent de pregătire, profesie, sex, naționalitate, religie… poate fi colaborator, își poate găsi locul și rolul în cadrul structurilor noastre de salvare montană și ne poate sprijini în toate activitățile conexe activității de salvare montană”, a ținut să transmită Sabin Cornoiu, președintele Asociației Naționale a Salvatorilor Montani din România.
Felicitări și succes în meserie tuturor salvatorilor montani!
Angella Dumitrașcu
Lasă un răspuns