Comisia Europeană a adoptat un pachet de propuneri care să pregătească politicile UE, astfel încât, până în 2030, emisiile nete de gaze cu efect de seră ale Uniunii să scadă cu cel puțin 55 %, comparativ cu nivelurile din 1990.
Pachetul de propuneri vizează politicile UE în domeniul climei, al energiei, al exploatării terenurilor, al transporturilor și al impozitării. Realizarea acestor reduceri ale emisiilor în următorul deceniu este esențială pentru ca Europa să devină primul continent neutru din punct de vedere climatic până în 2050 și pentru a transpune în realitate angajamentele Pactului verde european. Prin propunerile acestea, Comisia prezintă instrumentele legislative care ne vor ajuta să atingem obiectivele convenite în Legea europeană a climei și să ne transformăm în mod fundamental economia și societățile pentru a avea parte de un viitor echitabil, verde și prosper.
Un set de propuneri cuprinzătoare și interconectate:
Propunerile ne vor permite să realizăm accelerarea necesară a ritmului de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră în următorul deceniu. Ele prevăd: aplicarea sistemului de comercializare a certificatelor de emisii în noi sectoare și înăsprirea sistemului existent al UE de comercializare a certificatelor de emisii; utilizarea sporită a surselor regenerabile de energie; asigurarea unei mai mari eficiențe energetice; implementarea mai rapidă a modurilor de transport cu emisii scăzute și a infrastructurii și a combustibililor de care depind aceste moduri de transport; alinierea politicilor fiscale la obiectivele Pactului verde european; măsuri menite să împiedice relocarea emisiilor de dioxid de carbon și instrumente pentru conservarea și consolidarea absorbanților noștri naturali de carbon.
Sistemul UE de comercializare a certificatelor de emisii stabilește un preț pentru emisiile de carbon și reduce în fiecare an plafonul emisiilor din anumite sectoare economice. În ultimii 16 ani, acesta a contribuit la reducerea cu 42,6 % a emisiilor provenite din producția de energie electrică și a celor generate de industriile mari consumatoare de energie. Astăzi, Comisia propune plafonul global al emisiilor să fie redus și mai mult, iar rata anuală de reducere a emisiilor să fie majorată. Comisia propune, de asemenea, eliminarea treptată a alocărilor cu titlu gratuit de certificate de emisii pentru sectorul aviației și alinierea la Schema mondială de compensare și de reducere a emisiilor de carbon pentru aviația internațională (CORSIA) și includerea pentru prima dată a emisiilor generate de transportul maritim în EU ETS. Pentru a remedia lipsa reducerilor de emisii în sectorul transportului rutier și al clădirilor, se instituie un nou sistem separat de comercializare a certificatelor de emisii pentru distribuția combustibililor destinați transportului rutier și pentru clădiri. Comisia propune, de asemenea, majorarea pachetului financiar al Fondului pentru inovare și al Fondului pentru modernizare.
În completarea cheltuielilor substanțiale prevăzute în bugetul UE pentru acțiunile climatice, statele membre ar trebui să canalizeze integral veniturile provenite din comercializarea certificatelor de emisii către proiecte din domeniul climei și al energiei. O parte din veniturile generate de noul sistem aplicabil în transportul rutier și în sectorul clădirilor ar trebui alocat către acțiuni de atenuare a eventualului impactul social al acestei măsuri asupra gospodăriilor vulnerabile, a microîntreprinderilor și a utilizatorilor mijloacelor de transport. Regulamentul privind partajarea eforturilor prevede pentru fiecare stat membru obiective mai ambițioase de reducere a emisiilor în sectoarele clădirilor, transportului rutier și transportului pe căile maritime interne, agriculturii, deșeurilor și micii industrii. Aceste obiective sunt fixate ținându-se cont de situația inițială și de capacitățile diferite ale fiecărui stat membru și se bazează pe PIB-ul pe cap de locuitor, ajustat astfel încât să se asigure eficiența costurilor.
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat: „Economia bazată pe combustibilii fosili și-a atins limitele. Dorim să lăsăm generațiilor următoare o planetă sănătoasă, locuri de muncă de calitate și o creștere economică care nu este în detrimentul naturii. Pactul verde european este strategia noastră de creștere către o economie decarbonizată. Europa a fost primul continent care a declarat că dorește să devină neutru din punct de vedere climatic în 2050, iar acum suntem cei dintâi care am prezentat o foaie de parcurs concretă în acest sens. Europa demonstrează că angajamentele sale în materie de politici climatice nu sunt vorbe goale și face acest lucru prin inovare, investiții și compensații sociale.”
Ella Schreiber