Primarii din Valea Jiului, prezenți la reuniunea Adunării Generale a Asociației Municipiilor din România

             Săptămâna trecută  avut loc în București reuniunea Adunării Generale a Asociației Municipiilor din România(AMR), în prezența Prim-ministrului României,  Florin Vasile Cîțu, a ministrului dezvoltării, lucrărilor publice și administrației,  Attila-Zoltán Cseke și a ministrului investițiilor și proiectelor europene  Cristian Ghinea.

Din partea Asociației Municipiilor din România au participat 65 de primari de municipii.

În cadrul evenimentului au avut loc discuții ce privesc performanța în administrația locală si identificarea masurilor pentru consolidarea bugetelor, în baza cărora municipiile își pot finanta proiectele.

Pe agendă s-au aflat următoarele subiecte:

  1. Administrație publică locală modernă, eficientă, în serviciul cetățeanului: Finanțare. Descentralizare. Cooperare locală;

1.1 Unificare administrativă voluntară a municipiilor cu una sau mai multe unități administrativ-teritoriale limitrofe;

  1. Politica de coeziune și dezvoltare urbană. Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Programe operaționale 2021-2027;
  2. Raportul de activitate al AMR pentru perioada ianuarie-iunie 2021.

La această întâlnire au participat și primarii din Valea Jiului.

În urma discuțiilor și propunerilor făcute, reprezentanții AMR au votat în unanimitate o rezoluție prin care se  solicită Guvernului și tuturor partidelor politice, adoptarea unui proiect de lege în Parlament prin care să încurajeze procesul privind unificarea voluntară a comunelor limitrofe cu municipiile reședință de județ, prin facilități oferite UAT-urilor. Această soluție a fost identificată ca o etapa intermediară, până la apariția legii zonelor metropolitane, inclusă în Planul Național de Redresare și Reziliență.

În acest sens, municipiul Buzău în data de 26 septembrie a.c, va organiza un Referendum local privind comasarea acestuia cu una dintre comunele limitrofe ale municipiului.

Primarii de municipii și-au reiterat susținerea pentru transformarea Agențiilor de Dezvoltare Regională (ADR) în agenții care vor operaționaliza fondurile europene structurale, însumând astfel opt motoare de dezvoltare regională.  De asemenea, s-a solicitat Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene implicarea municipiilor în întâlnirile de lucru privind aplicarea treptată a politicilor UE în procesul de tranziție verde. România va beneficia de un Fond de Reziliență pentru primăriile din țară, cu o valoare de peste două miliarde de euro, bazat pe principiul coeziunii. Fondul conține o componentă verde și o componentă digitală, iar municipiile sunt încurajate să depună cereri de finanțare pe proiecte care vizează cele două componente.

A fost subliniată necesitatea predictibilității în administrația locală, în mod deosebit în zona asigurării suportului financiar necesar atât pentru buna funcționare, cât și pentru dezvoltarea fiecărei UAT;

Astfel s-a reiterat necesitatea reluării discuțiilor privind competentele Poliției Locale cu prevederi ferme ce revin administrațiilor publice locale; asigurarea în conformitate cu prevederile Legii 1/2011 a sumelor necesare susținerii gratuității pentru transportul local al elevilor, cât și reglementarea problemei privind costul standard pentru creșe; corelarea proiectelor din Programele Operaționale Regionale 2021-2027 (POR) cu cele din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

”S-a pus în discuție și viitoarea rectificare bugetară, asigurarea sumelor continuării proiectelor începute în cadrul UAT-urilor, elaboararea și aprobarea bugetului de stat pentru anul 2022, pe principii de predictibilitate, pentru creșterea eficienției administrative. Valea Jiului are acum șansa să acceseze sume importante de bani, avem și proiecte viabile, de interes pentru comunitățile  noastre, care vor duce în final la dezvoltarea economico- socială a zonei”, a ținut să declare primarul municipiului Lupeni, Lucian Resmeriță.

Elena Dragomir

 

 

 

 

 

Comments are closed.

%d blogeri au apreciat: