Fonduri pentru E.M. Lupeni

              În ședința de Guvern de miercuri, 14 iulie, a fost adoptată Hotărârea privind alocarea din Fondul de intervenție la dispoziția Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2021, a unei sume necesare pentru finalizarea lucrărilor de refacere și punere în siguranță a infrastructurii afectate ca urmare a calamităților naturale produse de inundațiile din luna iunie 2020 în județul Hunedoara.

Prin fondurile care vor fi alocate la Exploatarea Minieră Lupeni, subunitate cu statut de Sucursală a Complexului Energetic Hunedoara S.A. – societate în insolvență aflată în program de închidere, se vor face lucrările necesare, având în vedere că inundațiile care au avut loc în luna iunie 2020 au avut consecințe grave.

Prin alocarea sumei de 4.022 mii lei din Fondul de intervenție la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2021, către Ministerul Energiei pentru Societatea Complexul Energetic Hunedoara S.A. – societate în insolvență, se asigură fondurile necesare  pentru finalizarea lucrărilor de refacere și punere în siguranță a infrastructurii afectate ca urmare a calamităţilor naturale produse de inundaţiile din luna iunie 2020. Societatea Complexul Energetic Hunedoara S.A. răspunde pentru modul de utilizare.(A.D.)

Comments are closed.

%d blogeri au apreciat: