Preşedintele PSD Victor Ponta şi-a făcut lansarea în campania pentru alegerile prezidenţiale cu fast, în arena Naţională în prezenţa a peste 70.000 de participanţi sosiţi din toată ţara. Alături de acesta au stat europarlamentarul Daciana Sârbu, vicepremierii Liviu Dragnea şi Daniel Constantin, parlamentari şi reprezentanţi de frunte ai PSD, miniştrii, etc.
Preşedintele executiv al PSD, Liviu Dragnea a fost primul care a luat cuvântul în faţa zecilor de mii de delegaţii venite la lansare şi a spus că este încrezător în viitorul ţării. „Suntem pe arena echipei naţionale, unde românii au jucat mereu acasă, aici începem campania electorală şi de data aceasta vom juca la noi acasă, nu mai jucăm în deplasare, cum am jucat la referendum, vom juca la noi, unde Victor Ponta va câştiga la vot şi nu la masa verde, acum vine revanşa celor 7,4 milioade de români”, a spus celor prezenţi, vicepremierul României.
După mesajele de susţinere, transmise de preşedintele Parlamentului European, ale premierilor mai multor ţări europene, au urmat apoi speechurile invitaţilor din ţară. În aplauzele şi uralele celor prezenţi, Victor Ponta a lansat un apel la unitate către toţi românii, să-i fie alături în ceea ce va însemna marea Unire de care ne mai despart doar câteva săptămâni. „Vedeţi că iese soarele şi pe strada noastră, în ţara noastră. Mai avem puţin şi încă o bătălie de câştigat şi vă chem pe toţi să pornim pe drumul schimbării, vă chem pe toţi să fim împreună pe drumul spre Marea Unire a tuturor românilor. Vreau să fiu preşedintele românilor, al acelor români care sunt împreună, care au încredere, care sunt mândri şi care au speranţa că vor schimba ţara în bine.(…) Ca mulţi dintre dumneavoastră, sunt strănepotul unui român care, în 1917 a cerut cetăţenia română şi a luptat alături de români pentru Marea Unire. Sunt nepotul unui preot, care m-a învăţat că este important să crezi în Dumnezeu, al ortodocşilor, al catolicilor, al musulmanilor, dar cel care crede în Dumnezeu este un om care se gândeşte cu grijă la alţii(…) Sunt tatăl unor copiii pe care vreau să-i văd crescând în România, o ţară mândră, puternică”.
Lansarea în cursa prezidenţială s-a încheiat în acordurile cântecului marelui patriot, Tudor Gheorghe, cu confetti, flori şi îmbrăţişări călduroase. Participanţii la eveniment au purtat steaguri tricolore, pancarte cu mesaje electorale, cu sloganul campaniei PSD, „Mândri că suntem români”, alţi delegaţi au fost îmbrăcaţi în straie populare. O delegaţie impresionantă a fost şi din judeţul Hunedoara, în fruntea cărora s-au aflat parlamentarii şi lideri ai organizaţiei judeţene, ori locale. Printre aceştia s-au regăsit şi cei din organizaţia locală a PSD Lupeni care au transmis la unison că „suntem mândri de lansarea la care am participat” şi că se va face în aşa fel încât, în Lupeni, după numărarea voturilor, PSD şi candidatul acestuia să obţină un record faţă de alegerile precedente, iar organizaţia lupeneană să se situeze din nou, printre cele mai fruntaşe din ţară.
Elena Dragomir