Senatorul CRISTIAN RESMERIȚĂ, PREȘEDINTE INTERIMAR al Organizației PSD Vulcan

         Senatorul CRISTIAN RESMERIȚĂ, președintele executiv al Organizației județene a PSD Hunedoara are calitatea de președinte interimar al Organizației PSD din municipiul Vulcan, începând de miercuri, 14 iulie 2021.

            Biroul Permanent Județean al PSD Hunedoara a decis, ca senatorul CRISTIAN RESMERIȚĂ să preia conducerea Organizației PSD Vulcan.

Senator CRISTIAN RESMERIȚĂ: ”În urmă cu câteva zile președintele PSD Hunedoara, domnul Nistor Laurențiu și colegii din Biroul Permanent Județean mi-au făcut propunerea de a asigura un interimat la conducerea Organizației PSD Vulcan. În perioada în care voi asigura această poziție, voi face în așa fel încât PSD Vulcan să funcționeze ca o familie. Deja am discutat cu doamna Malvine Socaci, viceprimar al municipiului Vulcan dar și cu domnul Pompiliu Barbu, cel care a asigurat funcționarea organizației în această perioadă și împreună am decis pașii următori”.

POMPILIU BARBU: ”Prezența domnului senator Resmeriță alături de noi este una normală și de bun augur, el a fost alături de noi mereu, comportându-se ca un membru al PSD Vulcan. Faptul că a fost desemnat de conducerea județeană a PSD Hunedoara, să coordoneze activitatea noastră este benefică, Cristian Resmeriță având experiența necesară cumulată în atâtea alegeri câștigate”.

MALVINE SOCACI: ”Domnul senator Cristian Resmeriță a fost mereu alături de noi și de populația din Valea Jiului, prezența dânsului la conducerea organizației noastre poate doar să ne bucure”.

După cum se știe, senatorul PSD Cristian Resmeriță este și președintele celei mai puternice organizații PSD din județul Hunedoara, Organizația PSD Lupeni.

Comments are closed.

%d blogeri au apreciat: