A treia microhidrocentrală pusă în funcţiune de Apa Serv

 costel avram apa serv   Operatorul de apă din Valea Jiului a pus în funcţiune o microhidrocentrală instalată pe conducta de aducţiune a apei la bazinul de la Brazi care alimentează cu apă municipiul Vulcan. Prin aceasta, conform declaraţiilor directorului general Costel Avram, Apa Serv a devenit independentă din punct de vedere al consumului de energie electrică. Investiţia, realizată din banii Apa Serv are o putere instalată de 34 KW şi a costat 443 mii de lei, iar cu energia generată de cele trei microhidrocentrale, Brazi, Valea de Peşti şi Zănoaga, producţia lunară ajunge la 180 Mw.

„Pentru ApaServ înseamnă că staţiile Taia şi Jieţ au acoperit consumul de energie cu producţia pe care o facem noi aici la Brazi. Prin tot ceea ce facem a rezultat faptul că am găsit soluţii pentru scăderea cheltuielilor. Şi din punct de vedere energetic am demonstrat încă o dată că suntem independenţi. Am încercat să micşorăm orice cheltuială, să micşorăm consumurile la energie, să producem energie cât mai multă, toate în beneficiul cetăţenilor”, a declarat, marţi, la inaugurarea obiectivului, directorul ApaServ, Costel Avram.

Energia electrică produsă de ApaServ este vărsată în Sistemul Energetic Naţional, iar operatorul de apă din Valea Jiului achiziţionează energia necesară funcţionării de la distribuitorii de pe piaţă.

Problemele ar fi cu certificatele verzi pe care societatea le primeşte în schimbul energiei verzi pe care o produce, cu o valoare de de circa 3 miliarde de lei vechi dar pe care însă nu le poate vinde pe piaţă pentru că nu există cerere.

„Dacă anul trecut vindeam la 200 de lei certificatul, anul acesta la 100 de lei nu le cumpără nimeni”, a mai spus directorul Apa Serv.

Conform declaraţiilor lui Costel Avram, măsurile luate până acum de administraţia de la ApaServ au condus la menţinerea tarifelor la apă şi canalizare. Însă că nu se ştie cât vor mai putea fi păstrate aceste tarife, pentru că situaţia de la nivel naţional impune majorare acestora cu rata inflaţiei.

A.V.

Comments are closed.

%d blogeri au apreciat: