Pornind de la acest motto al lui Walt Disney, mai mulţi profesori şi elevi din trei ţări ale Uniunii Europene au iniţiat un proiect Comenius multilateral, intitulat „Youg Masters of Business”, a căror activităţi şi mobilităţi se vor desfăşura în perioada anilor 2013-2015. La finalul proiectului va fi iniţiată o platformă educaţională on-line, după un concept al echipei internationale formată din unităţile de învăţământ din ţara noastră, Polonia, în calitate de iniţiator al proiectului şi Turcia, ca partener. Liceul de Informatică “Carmen Sylva” din Petroşani, a fost zilele acestea gazda celei de-a treia mobilităţi în cadrul proiectului, astfel că mai multe cadre didactice şi elevi de la şcolile partenere au fost oaspeţii celor din Petroşani.
Invitaţii au fost primiţi cu pâine şi sare, aşa cum se primesc înalţii oaspeţi de directorul liceului Lucian Resmeriţă, care le-a urat tuturor bun venit la Petroşani, spunându-le că, „Aceste schimburi sunt benefice pentru părţile implicate în proiect şi continuăm şi astăzi atelierele de lucru, schimburile de experienţă”.
Anul trecut a fost diseminat la Petroşani proiectul multilateral în care, partea română este parteneră în proiect alături de „Bozkurt Ilkokulul” din Istambul şi cei de la „Gimazium 53 im Pawla Edmunda Strzeleckiego w Zespole Szkol nr.8 din Poznan.
Înalţii oaspeţi au văzut o expoziţie cu diverse lucruri realizate hand – made de elevii petroşeneni, produse care se realizează în cadrul firmelor ce promovează arta şi frumosul, în cadrul liceului. A urmat apoi, un program artistic susţinut de elevele liceului şi dansuri tradiţionale turceşti, care au fost aplaudate la scenă deschisă de participanţi.
După program, cei incluşi în proiect au continuat discuţiile pe viitoarele teme ale proiectului aflat în derulare, în final, oaspeţii din Polonia şi Turcia, primind diplome şi diferite articole specifice zonei şi ţării. Iar elevii, au fost gazde în familiile colegilor lor din Petroşani. În acest proiect sunt implicaţi directorul Lucian Resmeriţă, prof. Rodica Popescu, iar coordonatorul din partea românească este prof. Lili Ghiban.
„Elevii noştri cât şi oaspeţii au avut, din nou, posibilitatea învăţării unor noi idei şi soluţii pentru un antreprenoriat şi creşterea activităţii procesului de învăţare. Efectele muncii vor fi prezentate şi la următoarele mobilităţi, iar în cadrul proiectului vor fi implicaţi cât mai mulţi elevi şi un număr însemnat de cadre didactice. Acest proiect „Comenius” este şi o oportunitate excelentă de a împărtăşi cultura noastră prin furnizarea de cunoştinţe despre tradiţiile, datinile şi obiceiurile de zi cu zi. Se vor dezvolta abilităţile şi competenţele lingvistice ale elevilor şi profesorilor, iar prin întâlnirile care vor urma, dintre diferitele culturi, atât elevii cât şi profesorii vor fi mai deschişi spre cultura şi diversitatea europeană”, a conchis directorul liceului petroşenean. Rezultatele, experienţa şi produsele proiectului vor fi diseminate prin postarea informaţiilor pe site-urile şcolillor implicate în proiect, organizarea evenimentelor de genul „Ziua Porţilor Deschise”, întâlniri între părinţi şi profesori pentru a le prezenta progresul proiectului, ateliere de lucru, diagnosticarea de oferte turistice de pe piaţă, excursii tematice, etc. Cea de-a treia mobilitatate a proiectului Comenius, care s-a desfăşurat la Petroşani, a fost apreciată de partenerii din proiect, mulţi dintre ei fiind impresionaţi de căldura şi modul în care, partea românească s-a achitat de sarcini, confirmându-se faptul că românul este întodeauna deschis colaborărilor, respectuos, primitor şi întotdeauna bucuros de noi oaspeţi, indiferent de unde provin aceştia. Angella Dumitraşcu