Senatorul Cristian Resmeriță: ”Autorităţile locale, indiferent de coloratura politică şi-au cam făcut treaba, au contribuit la dezvoltarea turismului, au făcut proiecte europene, dar acum trebuie să facă şi autorităţile centrale”

Valea Jiului a beneficiat de-a lungul anilor, după primele disponibilizări din minerit de mai multe strategii de dezvoltare, a beneficiat și de un statut special, a avur guvernator, s-au înființat mii de firme și aproximativ un miliard de euro au umplut buzunarele unor indivizi și nicidecum a locuitorilor din această zonă sau a administrațiilor locale.

Acum, după includerea  Văii Jiului în ITI, care va atrage din  nou milioanele de euro, a crescut și interesul unora, care își îndreaptă atenția pe proiectele și obiectivele care pot aduce banii. Iar administrațiile locale și-au făcut datoria, întocmind proiectele. Miza este la autoritățile centrale, acum și se dorește stabilirea unor termene clare pentru implementarea măsurilor propuse în noua strategie, care se află acum, în dezbatere publică.

Un semnal de alarmă îl trage și senatorul Cristian Resmeriță, care își dorește ca oamenii din Valea Jiului să nu mai fie plătiți cu salariul minim pe economie, iar minerii care vor fi disponibilizați vor fi plătiți cu aproximativ 10.000 de euro.

”Atunci când vorbim despre o strategie de dezvoltare a unei zone cum este Valea Jiului, e nevoie nu doar de proiecte semnificative, ci și de soluții de finanțare și, mai ales, de termene clare de implementare a măsurilor propuse într-o astfel de strategie, ori, tocmai acest lucru lipsește cu desăvârșire din noul draft propus de Ministerul Investițiilor Europene. Eu cred că Strategia trebuie să conțină obiective clare cu termene la fel de clare de îndeplinire, dar cine să le facăÎn privinţa locurilor de muncă, sunt locuri de muncă pentru oamenii din Valea Jiului, însă ce lipseşte sunt salariile corelate cu cele de la nivel european. Oamenii din Valea Jiului nu mai vor să fie plătiţi cu salariul minim pe economie, în condiţiile în care preţurile la utilităţi şi la alimente sunt în creştere continuă. Nu se poate ca un simplu miner să câştige 2000 lei pe lună, în condiţiile în care în București,  rar mai găseşti un astfel de salariu. De exemplu, minerii ar putea lucra în turism şi în alte zone, cum ar fi în Vrancea, dar salariile oferite și acolo, sunt foarte mici. Trebuie să avem o creştere a venitului minim la nivel naţional, pentru a stopa depopularea Văii Jiului, zonă care în urmă cu 30 de ani număra 50.000 de mineri, iar acum are maximum 5000 de oameni care lucrează în minerit, din care 4000 vor fi disponibilizaţi în curând. Soluţiile se află la nivel central. Autorităţile locale, indiferent de coloratura politică şi-au cam făcut treaba, au contribuit la dezvoltarea turismului, au făcut proiecte europene, dar acum trebuie să facă şi autorităţile centrale. Trebuie să fim nebuni ca să credem că turismul absoarbe tot ce e de absorbit. Trebuie obiective clare cu termene clare de îndeplinire, dar cine să le facă? Vă dau un exemplu: disponibilizarea demarată joia trecută la Complexul Energetic Hunedoara. Angajaţii vor să fie disponibilizaţi, deoarece primesc bani. De joia trecută se depun cereri, dar ei nu ştiu care va fi numărul maxim de persoane disponibilizate, ce criterii vor sta la baza disponibilizării, când vor intra pe cererile de preaviz şi când vor primi sumele oferite drept compensaţii. Practic, aproape 1000 de oameni vor pleca din sistem, dar nu avem niciun termen referitor la acţiunea respectivă derulată pe o perioadă scurtă. Aşa că să nu ne mai mirăm că, în strategie, pe termen mediu şi lung nu avem obiective şi termene clare?”, a declarat senatorul hunedorean.

Arthur Gărdescu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

%d blogeri au apreciat: