România nu are un program de prevenire a conflictelor cu urșii

                Revenirea la sistemul anterior de recoltare a urșilor, propusă în această perioadă ca ”măsură preventivă” de către Ministerul Mediului, nu se justifică și nu are bază legală. 

Conform Directivei Habitate a Comisiei Europene, derogările de la statutul de protecție a speciilor strict protejate precum ursul brun, se pot face doar dacă nu există o alternativă satisfăcătoare. Iar România nu implementează în mod sistematic nicio alternativă concretă de prevenire a conflictelor. Nu există un program de prevenire a conflictelor cu urșii sau a pagubelor la nivel național. Singurele măsuri preventive, cum ar fi gardurile electrice și câinii specializați la stână, se implementează doar izolat prin proiecte de conservare precum cele ale ONG-urilor.

Conform Planului de Acțiune pentru conservarea speciei urs brun din România, „Vânătoarea poate fi permisă, în limita unui nivel maxim de intervenție, în condițiile în care stabilirea lor este recomandată de rezultatele studiilor științifice, planificarea lor se face pe criterii comunicate gestionarilor și publicului, impactul aplicării cotelor este demonstrat prin indicatori asumați de factorii interesați și procesul de alocare a cotelor este principial, fundamentat ecologic și social, transparent și nu permite abuzuri. În contextul în care apar efecte nedorite în sensul periclitării obiectivelor de conservare, vânătoarea poate fi suspendată până când se constată o îmbunătățire a situației”.

Pentru justificarea vânătorii este nevoie în primul rând de un studiu științific robust, care să ofere informații despre mărimea populației, structura pe sexe și clase pe vârstă, trendul populațional, etc. și să demonstreze nevoia și utilitatea ei, fără a afecta starea de conservare favorabilă a ursului brun. e asemenea, cotele de recoltă alocate în trecut nu și-au demonstrat utilitatea în sensul scăderii numărului și nivelului pagubelor provocate de urs.

Pentru a justifica aplicarea unei ”soluții preventive” printr-un eventual viitor Ordin, care are ca dată limită 15 mai 2021 conform Legii Vânătorii, Ministerul Mediului a lansat recent o licitație privind efectuarea unui studiu de monitorizare a carnivorelor mari – inclusiv la specia urs. La modul în care a fost elaborat caietul de sarcini și având în vedere perioada în care ar trebui să fie finalizat studiul, până la 30 noiembrie 2021, considerăm că rezultatele nu vor avea o bază științifică suficient de solidă pentru a justifica vânătoarea și pentru a fi în conformitate cu legislația în vigoare, respectiv Planul de Acțiune pentru conservarea speciei. Prin urmare termenul de 15 mai 2021 nu este unul realist pentru a gestiona populația de urs brun în mod activ. Conform documentului „Acțiuni cheie pentru populațiile de carnivore mari din Europa” elaborat de CE, în vederea reducerii conflictului cu privire la mărimea populației de urși, ar trebui implementate următoarele activități:

– Implicarea vânătorilor, drumeților, pădurarilor, vânătorilor și voluntarilor în colectarea de probe, care de obicei sunt reprezentate de fecale păstrate în alcool. Numărul probelor trebuie să fie de aproximativ 3 ori mai mare decât mărimea populației estimate, ceea ce înseamnă în cazul României aproximativ 21.000 de probe;

– Analize de laborator care să determine mărimea populației, mărimea teritoriului, trendul populațional, structura genetică și schimbul de gene (heterozigozitatea, mărimea efectivă a populației).

Pentru a detensiona situația creată de neîncrederea cu privire la mărimea populației de urs, același document recomandă minim 1 an pentru colectarea de probe genetice și 1,5 ani pentru analizele de laborator. În concluzie, studiul ar trebui efectuat efectiv pe minim 2,5 ani.

Situația delicată cu care ne confruntăm în prezent, având în vedere numeroasele interacțiuni între om și urs, trebuie cu siguranță rezolvată. Viața oamenilor este mult mai importantă, dar și specia trebuie conservată și gestionată eficient în același timp. În vederea reducerii conflictelor cu această specie în zonele în care este prezentă, primii urși care trebuie gestionați în mod activ sunt cei habituați și care coboară frecvent în așezările umane, ceea ce este acceptabil și permis și de Directiva Habitate.

Rămânem totuși consecvenți soluțiilor pe care le-am propus de-a lungul ultimilor ani, dintre care cele mai importante sunt monitorizarea reală, pe baze științifice, a populației de urși și aplicarea pe scară largă, la nivel național, a celor mai eficiente măsuri de prevenire a conflictelor om-urs. Acestea sunt:

Operaționalizarea sistemului de intervenție (a SUAS-ului) în cazul urșilor problemă. De exemplu, intervenții punctuale imediate, în baza unor decizii locale în regim de urgență, în baza cotei de intervenții stabilită de Ministerul Mediului. Astfel de intervenții să fie justificate și agreate de o comisie locală de autorități competente, dar și transparente (prin rapoarte de situație și intervenție făcute publice);

Sistarea completă a hrănirii complementare a faunei sălbatice, astfel încât să fie eliminată o cauză importantă a habituării urșilor cu o hrană abundentă și ușor de obținut, provenită de la oameni. Recomandăm ca hrana complementară să fie pusă doar în situații excepționale (ex. ierni foarte grele) și controlat;

Monitorizarea continuă a conflictelor om-urs, în special în zonele cu incidență mare a cazurilor, și analizarea cauzelor care au dus la aceste conflicte;

Implementarea unor sisteme inteligente de detectare timpurie a prezenței urșilor în zonele locuite, stațiuni turistice și pârtii de schi, care să transmită informația în timp real autorităților în vederea intervenției prompte și eficiente pentru prevenirea unor posibile conflicte;

Implementarea unor sisteme de colectare a deșeurilor adaptate zonelor populate de urși (ex. tomberoane anti-urs, ritm mai susținut al colectării etc.);

Reglementări mai drastice legate de activitatea de recoltare a fructelor de pădure și ciupercilor, astfel încât urșii să nu fie lăsați fără o sursă importantă de hrană naturală din pădure și să fie redusă presiunea asupra speciei și habitatului acestuia;

Monitorizarea eficientă, pe baze științifice, a populației de urs, cu participarea mai multor categorii de factori interesați (vânători, cercetători, conservaționiști, etc.);

Implementarea de măsuri eficiente de prevenire și protecție a culturilor/ șeptelului/ proprietăților. În cazul ursului, cele mai eficiente metode s-au dovedit a fi instalarea de garduri electrice și utilizarea câinilor specializați în paza și apărarea șeptelului (ex. rasa ciobănesc carpatin, cu abilități excelente), măsuri care să fie dublate de prezență umană specializată (oameni instruiți în utilizarea dar și întreținerea sistemelor de prevenție, pentru a maximiza rata de succes);

Campanii de informare și educare a comunităților locale cu privire la metodele de prevenție a conflictelor, dar și reguli de conduită și comportament în habitatele ursului.

Totodată, ministerul Mediului ar trebui să acționeze ca gestionar al unei comunicări eficiente între toți factorii interesați, furnizând constant și cu maximă transparență partenerilor informații privind managementul carnivorelor mari.

Arthur Gărdescu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

%d blogeri au apreciat: