S-A STINS din viață în SĂPTĂMÂNA PATIMILOR ec. TOMA GHEORGHE, Director General al REALCOM Petroșani

                Gheorghe Toma s-a implicat într-o serie de proiecte caritabile, și-a dedicat o bună parte a activității și a vieții pentru sprijinirea semenilor noștri aflați în dificultate și a înființat Centrul Cultural Educativ ”Sfânta Ecaterina”, ca o mână de ajutor întinsă tinerilor și copiilor care se află în nevoie spirituală și morală.

Pentru activitatea sa pusă în slujba comunității locale, pentru actele de caritate în care s-a implicat cu toată dăruirea, din anul 2019 Gheorghe Toma a fost declarat Cetățean de Onoare al Municipiului Petroșani.

Un excelent manager, ec. Gheorghe Toma s-a remarcat drept un susținător al culturii, artei, educației și sportului, sponsorizările făcute de acesta constituindu-se în sprijin definitoriu pentru tot atâtea performanțe în domenii social-culturale sau sportive de la nivel local.

OMUL profesionist, crestin-patriot, un adevărat MECENA al vieții spirituale din VALEA JIULUI.

DUMNEZEU l-a IUBIT mai mult decât l-am iubit noi și l-a chemat la MARELE PRAZNIC AL ÎNVIERII!

Drum lin spre LUMINĂ ! Acest loc a rămas, acum, mai sărac fără DUMNEAVOASTRĂ!

VEȘNICĂ ȘI FRUMOASĂ AMINTIRE!

CLUBUL DE PRESĂ VALEA JIULUI!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

%d blogeri au apreciat: