Personalul medical care a deservit centrul de vaccinare de la Petroșani nu a fost plătit nici până în prezent

               Potrivit Ordonanței de Urgență, privind unele măsuri pentru recrutarea și plata personalului implicat în procesul de vaccinare împotriva COVID-19 si pentru activitatea prestată în cadrul centrelor de vaccinare, personalul medico-sanitar și registrator, cu excepția personalului delegat sau detașat, beneficiază de plată pentru timpul efectiv lucrat la un tarif orar diferențiat în baza contractului de prestări servicii, după cum urmează: 100 lei/oră pentru medici; 50 lei/oră pentru asistenți medicali și  25 lei/oră pentru registratori.

Aceste indemnizații nu au fost plătite pentru  personalul care a deservit  în luna ianuarie a.c., centrul de vaccinare de la Școala Gimnazială nr .7  din Petroșani.

În luna martie, ministerul  a anunțat că „va realiza plata personalului medical care activează în centrele de vaccinare și a cheltuielilor de organizare începând de săptămâna viitoare”. Totodată, „pentru luna ianuarie 2021 și o parte din luna februarie 2021”, Ministerul Sănătății va face plăți de 4.184.000 de lei.

Pe tema neplății personalului din centrele de vaccinare a izbucnit un mare scandal la jumătatea lunii marție, deoarece ministerului Finanțelor nu i-au fost solicitate sumele necesare plății personalului, din neglijența unui funcționar.

După ce premierul Florin Cîțu a intervenit  și a cerut rezolvarea problemei, banii aferenți au fost direcționați către DSP-urile județene.

Dar, iată că,  după o lună de zile, nici până în prezent personalul care a deservit centrul de vaccinare de la școala din Petroșani nu a fost plătit.

Angella Dumitrașcu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

%d blogeri au apreciat: